Crin Antonescu: Puterea nu are solutii la nici o problema!

Dana Istudor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, (foto) a făcut sâmbătă, o vizită în Deva, Hunedoara şi în mai multe localităţi ale Văii Jiului, pentru susţinerea hunedoreanului Ben-Oni Ardelean, care candidează pentru un fotoliu de europarlamentar la alegerile din 7 iunie.

„Am făcut greşeli”
Crin Antonescu, însoţit de conducerea judeţeană a partidului, dar şi cea a organizaţiilor din Valea Jiului, le-a spus simpatizanţilor PNL, care s-au adunat în număr mare la Teatrul „I.D. Sârbu” din Petroşani, pentru a-şi vedea liderul, că „România este o ţară cu false modele”,în care minciuna şi prostul gust sau promisiunile neonorate construiesc cariera unor oameni politici. „Am vorbit despre modelele din societatea românească. Modele publice, cele din politică, din instituţii, modelele din ceea ce înseamnă formarea oamenilor tineri. Da, România este o ţară care, din păcate, este fără modele, în care prostul gust, minciuna, dezinformarea, promisiunile neruşinate fac din nefericire cariera politică a unor oameni”, a spus Antonescu în faţa simpatizanţilor, adăugând că liberalii, în cei patru ani de mandat, au avut multe greşeli, dar şi realizări, pe care nici un guvern nu le-a avut după Revoluţie. „Am ieşit de la guvernare după patru ani, în care multe nu am făcut, aşa cum ar fi trebuit, am greşit. Am realizat însă multe pentru România şi români, mai multe decât s-au făcut din 1990 până în 2004. Se pune problema la aceste alegeri, să dăm un răspuns celor care ne guvernează, celor care ne-au minţit şi ne mint şi să arătăm dacă în economia românească lucrurile pot decurge şi altfel”, a mai spus Antonescu.

Minciuni de campanie
Crin Antonescu consideră că politicienii din România trebuie pedepsiţi dacă mai mint cu neruşinare, iar 7 iunie ar trebui să reprezinte şi o sancţiune dată politicienilor, pentru a înţelege „că în România nu mai pot minţi cu neruşinare fără a fi pedepsiţi”. Acesta a dat un exemplu legat de situaţia Văii Jiului. „Nu există soluţii pentru probleme punctuale, nu există proiecte pentru zone speciale cum este Valea Jiului. Nu există decât promisiuni. Nu există decât promisiunea că se întrezăresc semnele ieşirii din criză şi nu vedem care sunt semnele acelea, pentru că nu am auzit de oameni angajaţi, ci doar de disponibilizaţi. Se repetă aceleaşi minciuni, pentru că suntem în campanie electorală”, a spus liderul PNL.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

10 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

10 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

10 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

10 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

11 ore ago