Ministrul Sporturilor a pus ochii pe Centrul Olimpic din Deva

Nicolle Ebner

Centrul Olimpic de Gimnastică din Deva va deveni Complex Sportiv Naţional, sub tutela ministerului Sportului şi Tineretului, a declarat ministrul Monica Iacob Ridzi (foto), pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Deva, obiectiv sportiv de interes naţional
Pe lângă cele nouă complexuri sportive naţionale, existente în acest moment în România, ministerul va mai înfiinţa unul şi la Deva, cu scopul lărgirii bazei de selecţie şi a numărului de sportivi, în vederea eficientizării selecţiei de performanţă. În cazul în care centrul olimpic din Deva nu devine un obiectiv de interes naţional, ministerul nu poate aloca fonduri în vederea finanţării investiţiilor şi a activităţii sportivilor, spune ministrul Ridzi, care este de părere că Primăria Deva nu va reuşi să asigure finanţarea instituţiei la capacitatea ministerului. În viitorul complex naţional, accentul se va pune, ca şi până acum, pe gimnastica feminină, dar se prevede înfiinţarea unei secţii de performanţă şi pentru gimnastică masculină. Complexul naţional destinat sportului de performanţă se va dezvolta pe infrastructura actualului centru olimpic, dar nu în exclusivitate, „deoarece nu va fi îngrădit accesul celor care vor să urmeze doar o pregătire de profil”, mai spune ministrul.

Primarul Mircia Muntean vrea fapte, nu vorbe
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, este sceptic în ceea ce priveşte proiectul propus de ministrul Sportului, dând de înţeles că proiectul Monicăi Ridzi nici măcar nu este o noutate. „Doamna Ridzi are multe proiecte dar, din păcate, de când este în politică şi le revendică şi pe cele care nu-i aparţin şi pe care nici măcar nu le-a propus. Exemplu, drumul de la Straja făcut de PNL, în mandatul 2004-2008. Tot aşa, doar pentru imaginea ei, anunţă că va prelua şi Centrul Olimpic din Deva, însă ar trebui, ca mai întâi să aducă bani la lot şi abia apoi să vină cu alt sistem de reorganizare. Cât despre banii pe care a spus că i-a dat până acum Centrului Olimpic din Deva, cred că aceştia apar numai în discursurile ei şi pe hârtie, pentru că în realitate, banii nu sunt”, a declarat Mircia Muntean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

23 de ore ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 zile ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 zile ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 zile ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 zile ago