Categories: Actualitate

Cozma, amendat de Ziua Marinei

Carmen Cosman

Miron Cozma (foto), fostul lider al minerilor din Valea Jiului, care se află pe litoral încă de la începutul sezonului estival, a fost amendat de jandarmi chiar de Ziua Marinei.
Cozma, alături de un revoluţionar constănţean, au fost acuzaţi de forţele de ordine de instigare. Chiar dacă nu mai este în fruntea maselor de mineri, pe care să le conducă în mineriade, fostul lider al minerilor din Valea Jiului pare să nu-şi fi pierdut spiritul combativ odată cu ieşirea la pensie. Ieri, Miron Cozma şi revoluţionarul constănţean Nicolae Mavrodin au fost amendaţi cu câte 500 de lei, după ce au fost acuzaţi că au tulburat evenimentele prilejuite de Ziua Marinei, desfăşurate în apropierea falezei Cazinoului din Constanţa.

A fost preluat de ambulanţă

Potrivit jandarmilor, cei doi au fost sancţionaţi pentru instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice, potrivit articolului 26, litera e, din Legea 60. Practic, Miron Cozma şi liderul revoluţionarilor constănţeni, Nicolae Mavrodin, alături de alte persoane, au scandat mai multe lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, ajutaţi şi de o portavoce. Imediat, cei doi au fost înlăturaţi din mulţime de către jandarmi, iar ulterior, au fost amendaţi cu câte 500 de lei. În timpul incidentelor, liderului revoluţionarilor constănţeni i s-a făcut rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de o ambulanţă. Miron Cozma susţine, însă, că lui Mavrodin i s-a făcut rău după ce a fost lovit de către un jandarm, lucru infirmat de forţele de ordine. În plus, susţine că manifestarea anti-Băsescu nu a fost organizată de revoluţionari şi că nu este interzis prin lege să ai o portavoce. „Scrie undeva în lege că e interzis să deţii portavoce, chiar şi la o manifestaţie publică, portavocea e interzisă prin lege? Nu. Şi atunci, care-i problema ?“, a mai spus Cozma.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si in plus acest Cozma a strigat si lozinci antiprezidentiale fapt ce a suparat pana si pe "Mineri Vaii Jiului". Sa-i fie rusine!

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago