Registrul Auto Român a îmbunătăţit sistemul de efectuare al programărilor. Prin urmare, cei care trebuie să treacă pe la o reprezentanţă RAR nu mai sunt nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă.
Începând cu luna mai a anului trecut, a luat fiinţă un call center pentru programări. Acestea pot fi făcute fie telefonic, la numărul 021 9672, de luni până vineri, fie online, pe site-ul www.rarom.ro, la orice oră. Printr-un simplu apel, clienţii se pot programa la orice reprezentanţă RAR din ţară, acolo unde găsesc o oră convenabilă.
La RAR Hunedoara, clienţii nu sunt nevoiţi să aştepte decât cel mult până a doua zi pentru o programare, iar actele vor fi eliberate în aceeaşi zi. După ce clientul se programează, în ziua şi la ora stabilită, trebuie să se prezinte la poartă, de unde îşi ridică biletul în baza unui număr de ordine şi completează o cererea de activitate. După completarea acestei cereri, autovehiculul va fi dus în parcarea special amenajată pentru autoturisme, autobuze, camioane şi TIR-uri. La ora stabilită, maşina este preluată de un lucrător RAR, care poate fi un inginer sau un mecanic şi se încep procedurile pentru tipul de activitate solicitată: omologare, certificare autentificare, eliberare/modificare CIV, redobândire CI, ITP, mase/dimensiuni. La final, maşina se parchează în curte, până la eliberarea actelor. În parcare sunt 20 de locuri pentru autoturisme, cinci pentru TIR-uri, şapte pentru autobuze şi camioane şi 20 de locuri pentru aşteptare.
„De când este funcţional acest sistem, oamenii sunt foarte mulţumiţi, pentru că nu mai pierd timpul la cozile care se formau înainte. Reprezentanţa Hunedoara recomandă tuturor ca, înainte de a cumpăra o maşină second hand, să se prezinte cu documentele acesteia la sediul nostru, pentru o verificare în baza de date RAR. În cazul în care se descoperă că este furată, RAR anunţă imediat compartimentul Furturi Auto din cadrul IPJ Hunedoara. În medie, pe zi, avem între 70 şi 110 clienţi. În perioada sărbătorilor, din cauza faptului că avem destul de multe programări, am luat decizia să lucrăm şi în zilele de 24 şi 31 ale lunii în curs, între orele 8.00 şi 14.00. Activitatea se reia în data de 5 ianuarie 2015“, a declarat Ioan Ştaier (foto), şeful reprezentanţei RAR Hunedoara.
Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este întâlnită într-o…
Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…
I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…
Li se spune îngeri în halate albe. Sunt medicii care realizează transplante de organe. Recent,…
Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…
Spărgătorul a fost acuzat și condamnat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…
View Comments
Felicitari Ion Staier !