Începutul fiecarui an şcolar reprezintă o bucurie şi o provocare pentru fiecare dintre noi, în ceea ce priveşte competiţia şi munca, disciplina şi cunoaşterea, încrederea şi speranţa.
Ştim cu toţii că societatea de mâine va arăta aşa cum arată şcolile noastre astăzi. În faţa acestei responsabilităţi uriaşe, îndemnul pe care-l transmit acum, la momentul debutului noului an şcolar, pentru fiecare dascăl, este să nu renunţe la a investi în vieţile elevilor cunoaştere, valori şi idealuri înalte, să nu se lase influenţaţi de vremuri, ci să se ridice deasupra lor, să fie biruitori şi demni, modele vrednice de urmat pentru discipolii lor.
De asemenea, lansez părinţilor invitaţia de a se implica activ în educaţia copiilor, să fie prezenţi în viaţa şcolii, alături de profesori, iar copiilor şi elevilor care se întorc, de astăzi, în băncile şcolii, le adresez provocarea competiţiei, a muncii, a disciplinei şi a studiului cu seriozitate. Voi sunteţi cei în care noi toţi investim speranţă pentru un mâine pe care îl dorim mai bun.
Vă doresc un an şcolar încununat doar de succes şi performanţă !
Costel Avram, preşedintele Consiliului de Coordonare al
Organizaţiilor PNL din Valea Jiului
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…