Măsuri pentru reducerea abandonului şcolar

Reducerea abandonului şcolar trebuie să fie o prioritate pentru sistemul educaţional românesc. Atât Guvernul, cât şi Parlamentul se străduiesc să vină cu măsuri în vederea stopării acestui fenomen îngrijorător. Şi se fac paşi importanţi în această direcţie. Astfel, în timp ce în Parlament au loc îmbunătăţiri legislative privind accesul la educaţie, Guvernul sprijină prin OUG programul pilot „Masă caldă în şcoli”, program ce vizează şi el reducerea abandonului.

De curând, Parlamentul României a adoptat două proiecte importante în sprijinul copiilor care nu sunt înscrişi în registrele de stare civilă. Cele două proiecte de lege reglementează situaţia copiilor fără CNP, care vor putea să beneficieze gratuit, ca toţi copiii din România, de serviciile medicale şi de accesul la educaţie.
În luna noiembrie, Guvernul a adoptat prin OUG şi continuarea programului pilot „Masă caldă în şcoli”, în care sunt incluse 50 de şcoli. Una dintre modificările aduse programului este creşterea valorii pachetului pentru fiecare copil de la 7 la 10 lei. Astfel, bugetul alocat programului va creşte de la 30,7 milioane de lei la 46, 7 milioane de lei.
O altă noutate introdusă prin acest act normativ pentru simplificarea procedurilor de atribuire a contractelor vizează trecerea de la an şcolar la an calendaristic, asigurându-se continuitatea acestui program pilot. Rolul programului „Masă caldă în şcoli” este scăderea abandonului şcolar, diminuarea absenteismului, formarea unei alimentaţii sănătoase în rândul elevilor.
O societate educată este o societate salvată. Copiii de astăzi sunt adulţii de mâine, iar educaţia continuă, pe tot parcursul vieţii, reprezintă o garanţie a evoluţiei lor.
Natalia-Elena Intotero, deputat PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Anul trecut tot 50 de școli ,acum tot aceleași 50 de școli , de ce nu se mărește numărul de școli pe toată țara cu programul masa caldă , de ce e discriminare ,toți sunt elevi în școli .Dați-le celorlalți elevi bonuri de masă pentru fiecare zi de școală .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago