Categories: Sport

Cosmin Gârleanu, a cincea oară campion naţional la box

Ovidiu Mănăstire

Pugilistul hunedorean Cosmin Gârleanu (foto) a câştigat titlul naţional de tineret, în competiţia desfăşurată la Brezoi (Vâlcea). Elevul lui Ilie Captari nu avut nici o problemă, adjudecându-şi lejer cele trei partide în care a boxat şi a devenit pentru a cincea oară campion al României.

Antrenament pentru Mondiale
După titlurile naţionale la cadeţi şi juniori, boxerul Cosmin Gârleanu (CSŞ Hunedoara) şi-a demonstrat clasa şi la tineret, adjudecându-şi titlul naţional la categoria 49 de kilograme în competiţia ce a avut loc în localitatea vâlceană Brezoi. După o victorie la puncte şi una prin KO în repriza a doua, în sferturi de finală, respectiv semifinale, Gârleanu l-a întâlnit pe Florin Bălteanu (Pandurii Tg. Jiu) în finală. Elevul lui Ilie Captari nu a avut nici o problemă, învingându-şi încă o dată adversarul tradiţional la această categorie. Succesul hunedoreanului vine chiar înaintea Campionatelor Mondiale de Box pentru Tineret, care se vor desfăşura în perioada 24 octombrie – 6 noiembrie, la Sankt Petersbug (Rusia), Gârleanu urmând să fie prezent la această competiţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago