Categories: Sport

Duel al singurelor echipe fără greşeală

Ovidiu Mănăstire

Autobergamo Deva joacă azi un meci extrem de important în Liga I de futsal, urmând să întâlnească în deplasare pe United Galaţi. Cele două grupări sunt singurele care au obţinut maximum de puncte în acest sezon, gălăţenii având însă un meci mai puţin jucat.

La deveni va debuta Ique
Cu patru succese din tot atâtea posibile, alb-vişiniii privesc cu încredere duelul cu United Galaţi, în faţa căreia au de luat o revanşă după înfrângerea din ultimul meci direct, finala mică a sezonului trecut. Echipa antrenată de Florin Ignat a primit o veste bună înaintea duelului de pe Dunăre, brazilianului Ique Ribeiro sosindu-i actele necesare legitimării, astfel că acesta va debuta oficial în tricoul devean. „Va fi un meci foarte greu, cu un adversar redutabil pe teren propriu, dar noi sperăm să câştigăm şi să ne continuăm seria bună”, a spus Florin Ignat.

Galaţiul, redutabilă pe teren propriu
Gazdele de la United sunt o echipă fără individualităţi, atuul principal al trupei antrenate de David Asandei fiind omogenitatea, dar şi terenul propriu. „Va fi un meci foarte greu, unul de şase puncte, cu o contracandidată la careul de aşi. Autobergamo s-a întărit în această vară cu patru jucători experimentaţi, dar noi avem atuul ultimei victorii directe ce ne-a adus bronzul, al omogenităţii şi, nu în ultimul rând, avantajul terenului propriu, la Galaţi fiind teren minat, doar campionii de la City’us reuşind o remiză anul trecut. Vrem să păstrăm tradiţia şi să ne clasăm în primele patru la finalul turului”, a spus tehnicianul echipei din Galaţi. Partida United Galaţi – Autobergamo Deva se va juca azi, începând cu ora 18.00, în Sala Sporturilor „Dunărea” din Galaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago