Categories: Sport

Corvinul, trei goluri şi trei puncte la Alba Iulia. „Corbii albaştri”, singurii neînvinşi din Liga a treia!

Claudiu Sav

Formația noastră a bifat al patrulea succes din tot atâtea confruntări di­recte cu CSM Unirea Alba Iulia, căreia alb-albaștrii i-au marcat, din nou, trei goluri.
Reușitele lui Herghelegiu, Garutti și Coman au făcut diferența, pentru a zecea victorie consecutivă „afară”. Mai mult, „corbii albaştri” au rămas singurii ne­învinşi de la întreg nivelul ligii a treia, după ce CSM Deva a cedat cu Viitorul Şimian! A doua „debarcare” pe arena „Cetate” (în compania Unirii) a însemnat, încă o dată, un joc controlat aproape în totalitate în faţa echipei pregătite de Marcel Rusu, asta chiar dacă ocaziile nu au fost la fel de numeroase.

Pragmatism şi experienţă
Dar au lăsat, de cele mai multe ori, loc pragmatismului şi calmului din cons­truc­ţia „corbilor albaştri”. Care au „survolat” prima dată careul lui Raţ, în debut de joc, prin Hergheligiu. Replica (singulară, în pri­ma repriză) a gazdelor a venit în mi­nutul 14, când centrarea lui Benkirat din dreap­ta nu a fost ajunsă nici de Mandangi şi nici de Paul Codrea – aflaţi în mijlocul ca­re­u­lui. Atacantul iberic al gaz­delor a fost în centrul atenţiei, câteva minute mai târ­ziu, în careul advers, când l-a faultat clar pe Iacob, iar Hergheligiu (22) a înscris, cu multă siguranţă, din penaltiul dictat de centralul Robert Mormeci. Hunedorenii au prins şi mai multă siguranţă şi au dominat jocul, iar până la intrarea la vestiare au mai avut două şanse bune, prin Pîrvulescu – şut din 16 metri, reţinut de Raţ – şi Garutti, „cap” din cinci metri, alături, după un corner al lui Mar.

„Deja-vu” cu un decar în prim-plan
Actul secund n-a fost cu mult mai diferit decât primul, corviniştii fiind la conducere, în vreme ce gazdele – la fel ca la precedentul duel de la Hunedoara – au forţat în flancul stâng, dar Indrei n-a putut profita de o uşoară relaxare a lui Garutti şi a trimis, alături, cu latul, din 16 metri. La poarta opusă, Raţ a avut de lucru la şutul lui Lupu (53) şi la lobul lui Coman (72), pentru mai apoi să contabilizeze alte două ieşiri oportune la Mitran şi Bradu. Gazdele au mai încercat marea cu degetul pe final, când au ratat şi cea mai mare ocazie a lor, Roşu trimiţând peste poartă, din doar şase metri, o centrare venită din stânga (82). Şi ce n-au izbutit alb-negri au reuşit băieţii lui Florin Maxim, după două faze la baza cărora a stat acelaşi jucător: Alexandru Neacşa. Decarul echipei noastre le-a „pus” mingea pe cap lui Garutti şi Coman, după două cornere din dreapta, iar Corvinul a bifat al patrulea succes cu trei goluri în faţa Unirii Alba Iulia şi totodată al 11-lea din tot atâtea posibile în confruntările cu echipele din judeţul vecin. În plus, Chindriş şi compania au trecut de 70 de goluri marcate în actuala campanie şi au zece victorii la rând în Liga a treia!
„O victorie concludentă, aşa este. Dar, să fiu sincer, mă mulţumea şi un succes cu 1-0, cu acel gol din penalty, dar mă bucură şi mai mult că am reuşit să marcăm şi din alte faze fixe. Asta cu atât mai mult cu cât, pentru această partidă, am schimbat şi sistemul, am făcut o rotaţie între unii jucători. Sunt mulţumit şi de cei care au început ca titulari şi de cei care au venit de pe bancă, în afara unor mici ne-sincro­nizări în defensivă şi a unei exprimări mai greoaie, pe alocuri – fiindcă am avut şi o săptămână intensă de antre­na­mente – nu ma ce să le reproşez băieţilor. E, până la urmă, o victorie cu 3-0!”, a spus, la final, antrenorul Corvinului, Florin Maxim.
CSM Unirea Alba Iulia (antrenor Marcel Rusu): Raț – Bârdea (60, Mâlnă), P. Codrea, I. Grozav (77, Circov), E. Codrea – Benkirat, C. Cristea (cpt.) (71, Agbomonyi) – Indrei, Domșa (60, Harangozo), Mandangi (46, Fetiţa)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Garutti, A. Vlad, Mar – Hergheligiu, Mercioiu, Chindriş (cpt.), Bradu, Pîrvulescu – Lupu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sprijin pentru persoanele cu probleme de mobilitate, în vederea întocmirii actelor de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (S.P.L.E.P.S.C.)…

o oră ago

Campanie de amploare a polițiștilor din Hunedoara: „PE DOUĂ ROȚI, FII VIZIBIL!” debutează de la 1 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…

3 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, MĂSURI FERME PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…

3 ore ago

CAPACE DE CANALIZARE FURATE DIN ORĂȘTIE. POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ ȘI AU LUAT MĂSURA REȚINERII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…

3 ore ago

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

o zi ago