Categories: Sport

DOAR CORVINUL HUNEDOARA! „Corbii albaştri”, performanţă unică în Liga a treia!

Claudiu Sav

„Corbii albaştri” au încheiat neîn­vinşi campionatul, pentru al doilea an la rând! În ultima rundă din play-off, corviniştii au remizat, 1-1, la Cugir, la capătul unui meci încheiat cu şapte juniori pe teren. În total, alb-albaștrii au 25 de victorii și două remize – per­formanţă solitară la întreg nivelul ligii a treia, unde se găsesc 100 de compe­titoare! Record în ultimii ani, la acest nivel.

Pasul în față
Energiile se concentrează, acum, pe prima partidă din barajul semifinal – cea de miercuri, de pe terenul Gloriei Bistriţa, echipă a cărei istorie în fotbalul de primă ligă din România a fost, mai mereu, încărcată de povești negative în culise, sub conducerea lui Jean Pădureanu, supra­numit „Lordul” – cel care dă, de altfel, numele stadionului din localitate.
Revenind la jocul de la Cugir, în stilul cu care a obişnuit, echipa lui Florin Maxim a început sus şi partida de la Cugir şi după cinci minute, Coman a avut şansa celui de-al 22-lea gol stagional, dar a trimis cu capul în braţele lui Perjeriu, din câţiva metri. Patru minute mai târziu a venit însă şi deschiderea de scor: Hergheligiu a pătruns în banda dreaptă, a centrat perfect în careul mic, de unde Garutti a înscris cu siguranţă. Următoarele 20 de minute s-a jucat aproape, eminamente, în jumătatea gazdelor, care au „scos capul” doar în minutul 30, odată cu ocazia mare a lui Domşa, blocat exce­lent de Blaga. Repriza s-a încheiat însă tot la poarta cugireană, Perjeriu scoţând bine un şut puternic al lui Mar (44).
În actul secund, Metalurgistul a făcut pasul în faţă, a ţinut ceva mai mult de minge, iar Udrea a avut prima şansă de a egala, în minutul 60, şutul său plasat din 18 metri, fiind scos în lateral de acelaşi Blaga. Patru minute mai târziu, alb-albaştrii au avut şansa să închidă meciul, însă nici Mercioiu şi nici Hergheligiu nu au putut trimite în plasă, o minge „bâl­bâită” de apărarea adversă. Apoi, gaz­dele, care l-au avut în teren şi pe antre­norul lor, Lucian Itu, au apelat la tot mai multe mingi trimise în careu, mai ales de pe flancul drept, însă pentru toate au avut „rezolvare” Garutti şi Pop (intrat în locul accidentatului Antonio Vlad, în finalul primei părţi). Cu toate acestea, eforturile roş-albaştrilor au fost răsplă­tite în minutul 90, când Itu a bătut repe­de o lovitură liberă din flancul stâng, iar Blaga a scăpat mingea dincolo de linia porţii. S-a încheiat 1-1, iar echipa noastră a pus punct meciurilor de campionat cu doar a doua remiză a stagiunii. În rest, s-au adunat 25 de victorii, 77 de puncte şi un golaveraj de 87-16.
Corviniştii se concentrează însă acum asupra manşei-tur a barajului semifinal cu Gloria Bistriţa, programată miercuri, 24 mai, de la ora 18:00, pe arena „Jean Pădureanu”. În ultimul meci înaintea confruntării de la mijlocul săptămânii, echipa lui Adrian Falub a trecut de FC Bihor cu 3-1.
„Oricare ar fi parcursul lor în campio­nat, tot o echipă de Liga treia rămâne. Suntem conștienți că și ei își doresc la fel de mult accedera în liga a doua, dar consider că avem mai multe atuuri în fața lor și ne vom vinde foarte scump pielea. Trebuie să ne continuăm „zborul” spre obievtivul impus”, a declarat antrenorul hunedorenilor, Florin Maxim.
Metalurgistul Cugir (antrenor Lucian Itu): Perjeriu (79, Herlea) – Vitinha, Boldea, Vlădia, Androne (61, S. Itu), Dohotariu– Şaucă (cpt.), Udrea, Domşa (67, L. Itu) – Cîrloanţă (46, Selagea), Bura (46, Tîrlă).
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Blaga – Iacob (46, Neacşa), Garutti, A. Vlad (40, Pop), Mar – Mitran, Mercioiu, Chindriş (cpt.) (61, Lupuşor), Curtean (46, Bradu), Hergheligiu – Coman (46, Pîrvulescu)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

22 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago