Categories: Sport

„Deja-vu” cu Unirea Alba Iulia. Alt meci, altă victorie, alte trei goluri marcate

Claudiu Sav

„Corbii albaştri” au obţinut un nou succes – al 14-lea la rând – în cam­pio­nat, după 3-1 (3-0) cu CSM Unirea Alba Iulia, în etapa a şaptea a play-off-ului. Amfitrionii şi-au uşurat munca încă din prima jumătate de oră, când marcaseră deja toate golurile. Oaspeţii s-au mul­ţumit cu finalul de meci, în condiţiile în care Rafael Garutti a fost eliminat în minutul 72.

Start lansat de meci…
Un puternic sentiment de deja-vu. Asta au simţit fanii ajunşi, din nou, pe arena „Michael Klein”. Şi asta pentru că favoriţii lor au deschis scorul la fel de re­pede ca în etapa de la mijlocul săp­tă­mânii şi tot după o fază purtată în flancul stâng: pătrundere Pîrvulescu, finalizare din preajma careului mic, Lupu (3). A fost nevoie de alte 10 minute pentru ca oaspeţii să iasă din propria jumătate, pentru prima ocazie a lor, şutul lui Cristea de la 25 de metri fiind scos, în lateral, de Lefter. Doar că aproape instantaneu, gaz­dele au „pedepsit” avântul ofensiv al vizitatorilor şi au făcut 2-0, în minutul 19, după ce Coman a transformat un pe­nalty dictat pentru un henţ în careu al lui Paul Codrea. Scorul „preferat” în con­frun­tările cu Unirea a fost stabilit în mi­nu­tul 24, de Pîrvulescu, care a înscris, sim­plu, din careu, după o minge venită de la… Ştefan Lefter! „Porţia” de spec­tacol din prima repriză a mai fost asi­gu­rată şi de o reluare din „foarfecă” a lui Elton, pe lângă, dar şi de un şut al lui Bradu, scos, la timp, de Iovicin (39).

… final pe „modul economic”
Actul secund poate fi trecut, mai de­grabă, la „modul economic”, pentru că ocaziile de poartă, cel puţin la cea apărată de Iovicin, nu s-au mai succedat. În schimb, albaiulienii au presat, au dat un prim „semnal” prin Cristea – şut de la 20 de metri, scos de sub bară de Lefter şi au şi marcat. Roşu a transformat un pe­nalty dictat de „central” pentru un henţ al lui Elton (65), pentru ca tot el să aibă şansa lui 3-2, fiind blocat, 60 de secunde mai târziu, de acelaşi (extrem de) inspirat Lefter. Peste alte şase mi­nute, Garutti a fost trimis mai repede la vestiare, după al doilea „galben” încasat pentru un fault asupra lui Roşu, astfel că ultimele aproximativ 20 de minute s-au jucat mai mult în apropierea careului cor­vinist. Doar că ocaziile mari de a re­intra în joc ale oaspeţilor n-au fost la fel de numeroase, singurul care a avut şansa de a marca fiind Mâlnă, al cărui şut bine-plasat din 20 de metri a fost scos de acelaşi Lefter. S-a încheiat 3-1 şi Corvinul acumulează 73 de puncte, după un meci în care a atins „borna” de 80 de goluri marcate în acest sezon! „Am început meciul, din nou, foarte bine, am înscris repede, apoi au venit celelalte două reuşite. Apare, însă, aceeaşi rel­a­xa­re pe care am mai întâlnit-o şi în alte me­ciuri, mai ales în a doua repriză, ea fiind şi consecinţa eliminării lui Garutti. Dar nu am fost puşi chiar atât de mult sub presiune, ne-am descurcat şi cu un om în minus. Acum nu ne rămâne decât să în­vă­ţăm să fim la fel de focusaţi, indiferent de scor şi adversar. Pentru că la baraj, astfel de greşeli cântăresc mult mai mult!”, a spus, la final, antrenorul Corvi­nului, Florin Maxim.
În urma rezultatului de la Hunedoara, dar şi în urma victoriei Unirii Ungheni cu Metalurgistul Cugir (2-0), Corvinul şi gruparea din Mureş vor merge, îm­preu­nă, la baraj. Echipa noastră va înfrunta Gloria Bistriţa, în vreme ce formaţia antrenată de Flavius Sabău va juca îm­potriva celor de la FC Bihor („campionii” seriei a zecea).
Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob (56, A. Vlad), Garutti, Elton, Pop (62, Mar) – Lupu (56, Hergheligiu), Bradu, Chindriş (cpt.), Curtean (62, Mercioiu), Pîrvulescu (56, Mitran) – Coman
CSM Unirea Alba Iulia (antrenor Marcel Rusu): Iovicin – Bârdea (32, Mâlnă), P. Codrea, E. Codrea, Circov (cpt.) – Benkirat (46, Bordonado), Dehelean, Cristea (73, Fetiţa), Indrei (73, Grozav) – Agbomonyi (74, Domşa), Roşu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

18 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

18 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

18 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

18 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

18 ore ago