Categories: Comunitate

Coplata a rămas o mică sursă de venit pentru Spitalul Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva (SJU) practică şi în anul curent, sistemul de coplată, lansat de Ministerul Sănătăţii în 2013. Potrivit managerului Călin Laza (foto), în continuare, pacientul scoate din buzunar 10 lei la externare, sumele care intră în bugetul instituţiei întorcându-se sub forma consumabilelor medicale puse tot în slujba acestuia.
„Din coplată se adună la bugetul lunar al unităţii sanitare circa 3.500-4.200 de lei, banii fiind direcţionaţi către achiziţionarea de consumabile precum branule sau seringi. Există şi numeroase categorii de pacienţi exceptaţi de la coplată, aşa că suma strânsă nu este una prea mare. Dar ban pe ban, contează. În 2013, am colectat peste 40.000 de lei, iar în 2014, în jur la 50.000 de lei”, spune managerul SJU Deva.
Amintim că măsura coplatei se regăseşte în scrisoarea cu Fondul Monetar Internaţional, fiind stabilit un nivel minim al taxei de 5 lei şi un nivel maxim al acesteia, de 10 lei. Potrivit legislaţiei, pentru serviciile de urgenţă, cele primite în ambulatoriul de specialitate, pentru medicina de familie şi în cazul analizelor medicale, pacienţii nu vor plăti nimic în plus. Coplata nu se aplică pentru copiii cu vârste de până la 18 ani, pentru tinerii între 18 şi 26 de ani, dacă sunt elevi ori absolvenţi de liceu. De asemenea, sunt scutiţi de la coplată şi ucenicii sau studenţii fără loc de muncă, dar şi bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate care nu au venituri din muncă sau pensie. Dintre pensionari, vor fi scutiţi de coplată doar cei cu venituri numai din pensii care nu depăşesc 740 lei pe lună. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Şi ce e de făcut pentru a-ţi construi o atitudine pozitivă? Simplu: exersează! Dacă atitudinea ta este proastă, vei avea rezultate proaste, iar dacă este bună, şi rezultatele ce le vei obţine vor fi bune. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:nicolae.lupsa@clicknet.ro

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

11 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

o zi ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

o zi ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

o zi ago