Conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) a schiţat noul program al excursiilor pe care le va pune la dispoziţia bolnavilor internaţi în cadrul instituţiei, în această vară. Pe listă se află diverse mănăstiri şi obiective turistice hunedorene, dar şi din judeţele limitrofe.
„În martie, asistaţii noştri au fost plecaţi la Mănăstirea Izbuc, din judeţul Bihor, iar luna trecută au vizitat renumita biserică din Ghelari şi Lacul Cinciş. Pentru următoarea perioadă, avem în vedere un itinerar care să cuprindă cetatea din Alba-Iulia şi Mănăstirea Râmeţ. În fiecare an organizăm astfel de deplasări, deoarece sunt ca un pansament pentru bolnavi, sporindu-le posibilităţile de socializare şi aducându-le momente de reală bucurie. Încercăm să compensăm partea mai puţin frumoasă a vieţii lor, cu aceste excursii”, spune Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Aceasta a mai precizat că întreaga cheltuială este suportată de unitate şi implică, pe lângă costurile de transport, şi unele legate de masă. De asemenea, nici o deplasare nu se efectuează fără însoţitor, care face parte din rândul cadrelor medicale. (M. Şerban)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
View Comments
Şi ce e de făcut pentru a-ţi construi o atitudine pozitivă? Simplu: exersează! Dacă atitudinea ta este proastă, vei avea rezultate proaste, iar dacă este bună, şi rezultatele ce le vei obţine vor fi bune. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:nicolae.lupsa@clicknet.ro