Categories: Sport

Continuă cursa spre victorie

Ciprian Marinuţ

Luptătorii de la cluburile CSS Hunedoara şi CSS Deva au dominat autoritar etapa zonală a Campionatului Naţional de juniori II şi au pus mâna pe jumătate dintre biletele de calificare la turneul naţional, puse în joc la competiţia desfăşurată la noi în judeţ.

Băieţii lideri, fetele în plan secund

Dreptul de a participa la turneul final s-a acordat primilor trei clasaţi la cele 10 categorii de greutate, la feminin şi masculin, iar sportivii de la CSS Hunedoara şi CSS Deva au obţinut 30 dintre cele 60 de locuri calificante puse la bătaie. Luptătorii hunedoreni antrenaţi de Emil Nicoară au obţinut 19 calificări, 15 la băieţi şi patru la fete, iar cei de la CSS Deva, antrenaţi de Cosmin Văcăraşu, Suraj Moravan şi Doru Ailincăi, au avut 11 sportivi calificaţi, cinci la fete şi şase la băieţi. „Noi ne-am prezentat foarte bine în competiţia băieţilor, pentru că avem mulţi sportivi valoroşi, care trebuie să-şi apere medaliile obţinute la ediţiile anterioare. Şi CSS Deva a avut rezultate mai bune la masculin, astfel că judeţul Hunedoara are sportivi calificaţi la toate categoriile de greutate de la băieţi”, a spus Emil Nicoară, antrenor la CSS Hunedoara.

Calificaţii de aici, favoriţi la naţionale

Turneul desfăşurat în week-end, la noi în judeţ, a aliniat la start peste 120 de sportivi de la cluburi din Deva, Hunedoara, Petroşani, Petrila, Reşiţa, Timişoara, Jimbolia, Zalău şi Cluj. Competiţia care reuneşte cluburile din această parte a ţării este considerată cel mai puternic concurs zonal din România. „Concursul a fost foarte puternic, întrucât mulţi dintre participanţi sunt deja medaliaţi la ediţiile anterioare ale Campionatelor Naţionale. Drept urmare, cei care au fost pe podium la etapa de zonă de aici au mari şanse să obţină medalii şi la turneul final”, a spus Suraj Moravan, antrenor la CSS Deva. Ultima fază a Campionatului Naţional va avea loc în perioada 23-25 aprilie la Odorheiu Secuiesc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

6 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

6 ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

6 ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

6 ore ago

Incident pe calea ferată generat de trei copii cu vârstele sub 14 ani

Trei copii cu vârstele sub 14 ani sunt bănuiţi de poliţiştii de la Serviciul Ju­deţean…

6 ore ago