Municipiul Sfântu Gheorghe a fost gazda finalei Campionatului Naţional Şcolar de lupte libere, pentru fete şi băieţi, competiţie la care au luat startul şi sportivi din judeţul Hunedoara.
Unul dintre cele mai bune rezultate obţinute de sportivii din judeţul nostru a fost realizat de Dan Lazăr, legitimat la CS Dobra. Sportivul antrenat de prof. Ioan Opriţa, care are dublă legitimare, concurând şi pentru CSş Petroşani (între cele două cluburi existând o excelentă relaţie de colaborare), a cucerit medalia de argint la categoria de greutate de 45 de kilograme, iar o altă sportivă de la Dobra, Ana Marian, a încheiat competiţia pe locul şapte la categoría 54 de kilograme.
Cel mai bun rezultat pentru luptătorii de la Petroşani, antrenaţi de Gheorghe Răducu şi Cristian Popa, a fost titlul naţional şcolar cucerit de Claudiu Căldăraş, la 45 de kilograme, care l-a învins în finală pe colegul său de club, Dan Lazăr, această categorie fiind dominată clar de cei de la CSş Petroşani. Au mai cucerit medalii de argint Daniela Stoica – 40 kg, Sebastian Borbely – 60 kg şi Alexandra Chiş – 73 kg, iar pe locul III s-au clasat Sebastian Crăciun – 45 kg şi Veronica Heresteşan – 65 kg.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…