Categories: Comunitate

Continuă ancheta despre decesul fetiţei accidentate la Geoagiu-Băi

Natalia Bumbac

Familia copilului despre care se presupune că ar fi lovit-o pe fetiţa de şapte ani din Turda, decedată în urma unui accident petrecut ieri la Staţiunea Geoagiu-Băi, a fost găsită. Asta, după ce IPJ Hunedoara a publicat o imagine surprinsă de camerele video din staţiune în care apare minorul însoţit de ambii părinţi, aceştia neputând fi găsiţi de oamenii legii după declanşarea anchetei.
Fractură la coloană
Din informaţiile oferite de IPJ Hunedoara, în cursul zilei de ieri, unul dintre părinţii băiatului de şapte ani a sunat la poliţie, arătându-se dispus să sprijine ancheta penală în cazul decesului minorei din Turda. Aceştia au declarat la poliţie că au plecat din staţiune, din cauză că fiul lor s-a speriat la vederea ambulanţei, solicitate pentru îngrijirea fetiţei. „După audierea tuturor persoanelor care au cunoştinţă despre acest caz şi în funcţie de concluziile medico-legale privind cauza decesului şi celelalte elemente ale dosarului penal privind infracţiunea de ucidere din culpă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, vor fi luate măsurile prevăzute de lege”, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Tot ieri, medicii legişti de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) Hunedoara au încheiat autopsia cadavrului fetiţei din Turda. Potrivit medicului primar legist Dan Mărculescu, şeful SJML Hunedoara, rezultatele necropsiei au arătat că fetiţa avea o fractură de coloană cervicală, la nivelul vertebrelor C3 şi C4, care s-a produs, cel mai probabil, în momentul impactului cu apa.
Reamintim că fetiţa din Turda se afla duminică, 29 mai, la ştrandul de la Geaogiu-Băi, împreună cu părinţii săi. La un moment dat, a ieşit din bazin acuzând dureri în zona gâtului şi a capului, a vomitat, după care s-a prăbuşit la pământ. Persoanele aflate în zona bazinului, care au văzut întreaga scenă, au spus că fetiţa ar fi sărit de pe trambulina bazinului, iar după ea, în apă a mai sărit un băiat care ar fi lovit-o, fiind vorba despre minorul căutat de poliţişti. Imediat, fetiţei i s-a acordat primul ajutor de către angajaţii staţiunii, fiind solicitată şi o ambulanţă, cu care a fost transportată la Spitalul din Orăştie. În drum spre spital, starea fetei s-a înrăutăţit, aceasta intrând în stop-cardio respirator. Timp de o oră şi jumătate, medicii au încercat să o readucă la viaţă prin manevre de resuscitare, dar fără nici un rezultat, copila fiind declarată decedată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj de la noi își va pier­de postul în…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că munici­piului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…

10 ore ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

10 ore ago

Au reținut-o după ce a încălcat ordinul de protecție

Recent, Poliția Municipiului Hune­doa­ra a fost sesizată telefonic cu pri­vi­re la producerea unui scandal în…

10 ore ago

Peste 4 000 000 de euro pentru educația din orașul Geoagiu

Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexan­dru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…

10 ore ago

ŞTIAI CĂ?

SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…

10 ore ago