Tânărul a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru consum de droguri de risc fiind închis la Penitenciarul Deva încă de la începutul anului.
A stat aproape un an în arest, astfel că a considerat că și-a ispășit zilele de pedeapsă necesare pentru a putea fi eliberat condiționat. Chiar și judecătorii au stabilit că îndeplinește toate condițiile de a fi pus în libertate înainte de termen, mai puțin una. Consumatorul de droguri n-a reușit să convingă Judecătoria Deva că s-a îndreptat și că nu va mai comite infracțiuni, astfel că va rămâne în pușcărie până când condamnarea primită va fi executată până la ultima zi. Magistrații au spus că este necesar ca acesta „să îşi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept, fiind necesară supravegherea conduitei sale în continuare, fiindu-i recomandat să continue activităţile de reintegrare socială”. Ca atare, el trebuie să mai lucreze puțin la atitudine. (M.Gânju).
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…