Categories: Actualitate

Ce a pățit un patron hunedorean care a vrut să ajute un „amărât”

Afaceristul a fost abordat de individ printr-un sms în care-i cerea ceva de lucru, pentru că nu mai are cu ce să-și hrănească familia. Mai lucrase prin gospodăria omului și astfel îi câștigase încrederea. În realitate, avea alt plan.

Le câștiga încrederea
Un bărbat din municipiul Deva a fost acuzat de furt calificat pentru că a furat de la mai mulți oameni de afaceri din județ după ce a fost angajat la firmele acestora. Individul a scăpat de în­chi­soare pentru că faptele s-au petrecut în urmă cu circa 6 ani, timp în care nu s-a ajuns la un verdict al instanței și a in­ter­venit prescripția. Oamenii au apelat la serviciile bărbatului, pentru muncile gospodărești, de întreținere a grădinilor și curților, în repetate rânduri, ajungând ca acesta din urmă să câștige încre­de­rea familiilor. Mai mult, afaceristul pățit l-a dus pe hoț la cabana pe care o deține în Delta Dunării, pentru a efectua ac­ti­vități de întreținere. De acolo, omul a furat mai multe scule. Uneltele de lucru au fost noi, recent cumpărate. Conform estimării persoanei vătămate, pre­ju­di­ciul cauzat prin sustragerea acestor une­lte se ridică la suma de 4.000 de lei”, se arată în dosar.

A mai făcut și alte victime
Afaceristul avea să descopere că nu era singurul păcălit. ”În perioada ianua­rie – februarie 2017 persoana vătămată a fost contactată prin SMS de către in­culpat, care l-a întrebat dacă are să-i dea ceva de lucru, pentru că nu are bani, să-și întrețină familia. Gândindu-se să-l ajute, l-a dus să taie lemne la sediul so­cie­tății și să facă curat în curte. Acesta a lucrat câteva zile, după care l-a anunțat că va pleca în Italia, la muncă, pentru a câștiga mai mulți bani. Bărbatul a forțat lacătul de la ușa de acces în magazia so­cietății, precum și sistemul de în­chi­dere a dulapului din interiorul acesteia și a sustras mai multe scule electrice. Va­loarea totală se ridică la suma de 21.412 de lei, prețurile înscrise fiind cele ce reies din facturile de achiziție a bu­nurilor, depuse la dosarul cauzei”, se mai arată în același dosar. Individul n-a re­cunoscut furturile însă anchetatorii au descoperit că a stricat banii obținuți pe scule pe la jocurile de noroc. Chiar dacă individul a scăpat nepedepsit, Judecătoria Deva l-a obligat să achite pagubele care se ridică la peste 25.000 de lei. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

9 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

10 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

18 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

2 zile ago