Consultantã francezã pentru turismul hunedorean

Nicolle Ebner

După ce i-au învăţat pe primarii hunedoreni cum să se asocieze şi cât de importantă este înfiinţarea asociaţiilor de dezvoltare intercomunale în atragerea de fonduri europene, francezii din Departamentul Haute-Saone (DHS) din Franţa vor zăbovi, o săptămână, în judeţul nostru, pentru a-i pregăti pe angajaţii Companiei Judeţene de Turism Hunedoara, în domeniul turismului.

Seminarii de dezvoltare turistică
Colaborarea între Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) şi Departamentul Haute-Saone a început în urmă cu doi ani, iar după epuizarea perioadei de „tatonare”, a ajuns să se concretizeze printr-un protocol de asociere, semnat, în decembrie 2009. Dacă în anul 2007, în judeţul Hunedoara, exista o singură asociaţie de dezvoltare intercomunitară (ADI), după doi ani, ca urmare a consultanţei acordate de specialiştii francezi din DHS, au fost înfiinţate 14 ADI, care au scopul precis de a atrage finanţări externe şi guvernamentale pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din mediul rural. Administraţia locală a avut multe de învăţat de la francezii din această regiune, în care funcţionează sute de ADI, axate pe dezvoltare durabilă. De ieri, francezii au lansat o nouă etapă de specializare, de data aceasta, în domeniul turismului. „Vom aborda o serie de seminarii privind dezvoltarea turistică prin intermediul ADI, dar şi alte teme, în alte domenii. În domeniul turismului, Departamentul Haute-Saone lucrează în strânsă colaborare cu propria agenţie de dezvoltare turistică „Destination 70”, „finanţată parţial de Consiliul General din Haute-Saone, precum şi din fonduri private. Agenţia propune idei Consiliului General şi putem spune că este «mâna dreaptă» a acestuia în domeniul turismului”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la sediul CJH, Chauvelot Duban Claudy (foto stânga), vicepreşedintele Consiliului General din Haute-Saone.

O săptămână de muncă
„Faptul că francezii îşi promovează turismul prin intermediul unei agenţii proprii de turism, constituie un răspuns la întrebarea de ce am înfiinţat Compania judeţeană de turism. După modelul francez, şi cu ajutorul prietenilor noştri, care ne-au consiliat, în ultimii ani, şi pe alte domenii, Compania judeţeană de turism Hunedoara va fi cea care va implementa toate obiectivele din protocolul de asociere, semnat în urmă cu şase luni, între CJH şi DHS”, a declarat preşedintele Mircea Ioan Moloţ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urma precipitațiilor abundente din această seară, mai multe gospodării de pe aleea Moților din municipiul Orăștie au fost inundate.

Pompierii intervin în aceste momente pentru evacuarea apei din curți și din anexele afectate.

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

7 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

7 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

7 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

7 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

7 ore ago