Consiliul Judeţean alocă peste 3 milioane de lei pentru investiţiile de la Spitalul de Urgenţă Deva

Adriana Năstase

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara acordă o atenţie sporită investiţiilor necesare în sistemul medical, context în care, alături de lucrările de reparaţii capitale finanţate de Ministerul Sănătăţii, aflate în plină desfăşurare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Deva, va aloca fonduri pentru noi obiective.

Organizare nouă a USTACC
Astfel, în şedinţa de astăzi, 31 mai 2019, conducerea instituţiei propune consilierilor judeţeni aprobarea notei conceptuale şi a temei de proiectare pentru amenajarea şi dotarea cu sistem de monitorizare pentru Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC). Valoarea totală a investiţiei este de 333.375 de lei. USTACC va funcţiona în noul spaţiu dedicat secţiei de Cardiologie şi va fi un compartiment de terapie intensivă care va dispune de 12 paturi cu monitorizare a funcţiilor vitale.
„Este vorba despre o formulă nouă de organizare şi administrare pentru pacienţii critici. Unitatea va funcţiona în regim de terapie intensivă pentru pacienţii cardiaci critici, va dispune de personal specializat, complet, cu o anumită pregătire şi cu o dotare pretenţioasă, dar cu impact deosebit în îngrijirea pacienţilor”, a declarat dr. Constantin Blaj, şeful Secţiei de Cardiologie a spitalului devean.
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, consideră că organizarea acestui compartiment este o componentă de bază în activitatea medicală a Secţiei de Cardiologie. ”Prin realizarea acestei investiţii se vor asigura servicii medicale de înaltă performanţă pentru cazurile critice şi se va asigura cadrul necesar pentru intervenţii imediate, reducându-se riscurile pentru pacienţii în stare critică”, a declarat Mircea Flaviu Bobora.

Pentru asigurarea rezervei de apă
Tot astăzi, Consiliul Judeţean Hunedoara dezbate proiectul de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale şi a temei de proiectare pentru asigurarea rezervei de apă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva.
Iniţiativa conducerii SJU Deva a fost înaintată administraţiei judeţene, întrucât Secţiile Pediatrie, Pneumologie, Recuperare Medicală şi Reumatologie Deva, Dermato-venerologie, Centrul de Sănătate Mintală şi Psihiatrie pentru adulţi (fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva), dar şi Compartimentele de Primiri Urgenţe (CPU) Ilia şi Călan, nu dispun de o a doua sursă de alimentare cu apă de consum. Obiectivele menţionate sunt alimentate din reţelele publice de distribuţie a apei care pot avea întreruperi accidentale sau programate de furnizare a apei. Pentru unităţile medicale însă, nu este permisă întreruperea alimentării cu apă de consum. Calculul necesarului de apă s-a făcut conform normelor în vigoare, luând în considerare un consum de 400l/persoană, rezultând astfel următoarele capacităţi de depozitare: Secţia de Pediatrie – 8 mc, Secţia de Pneumologie – 5 mc, Secţia de Recuperare Medicală şi Reumatologie Deva – 11 mc, fosta Policlinică din cartierul Dacia din Deva – 7 mc şi CPU Ilia şi Călan – câte 1,5 mc. Investiţia în valoare de 401.030 de lei va fi finanţată din bugetul CJ Hunedoara.
De asemenea, tot astăzi va fi dezbătut şi supus votului proiectul privind transformarea blocului de locuinţe din incinta SJU Deva în spaţii administrative. Este vorba despre un proiect a cărui valoare estimată ajunge la 2.294.435 lei şi care este justificat de necesitatea comasării tuturor spaţiilor administrative într-o singură clădire pentru a creşte eficienţa actului administrativ. După realizarea proiectului, structura funcţională a clădirii va fi următoarea: Parter – arhivă, personal de pază; Etaj I – birouri, sală de şedinţe cu 80 de locuri; Etaj II – birouri; Etajele III şi IV – 10 apartamente pentru medici rezidenţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

18 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

18 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

18 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

18 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

18 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

18 ore ago