Categories: Actualitate

Bolnavii de inimă, salvați la Deva

La Spitalul din Deva vor putea fi montate stenturi pacienților cardiaci

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva are de acum un compartiment funcțional destinat tratării pacienților cardiaci critici. Realizarea acestei investiții este o premieră pentru județul Hunedoara și reprezintă o încununare a eforturilor conducerii Consi­liu­lui Județean Hunedoara de a le oferi pa­ci­enților cele mai bune condiții de tratament la spitalul din Deva.

Echipamentele necesare monitorizării
La etajul al II-lea al spitalului s-au finalizat lucrările de amenajare a Unității de Supra­ve­ghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), care va funcționa ca un compartiment de terapie intensivă. Sec­ția Cardiologie beneficiază și de un angio­graf ultra-modern, dar și de alte echipamente necesare monitorizării și tratării pacienților cu anumite patologii cardiace.
„Sănătatea populației din județul Hunedoara este mai presus de orice. Consider că dacă avem cetățeni sănătoși, vom putea progresa ca județ. Am avut mare încredere în această idee a mea de a avea la Deva atât USTACC, cât și un angiograf și iată că avem po­si­bilitatea să facem inaugurarea acestui com­partiment. Sper ca în scurt timp la spitalul din Deva să se poată monta stenturi pacienților care au nevoie de aceste dispozitive. Avem medici cardiologi pregătiți, tot personalul din secție este trimis la specializare, avem con­diții similare unei secții dintr-un spital uni­ver­sitar”, a declarat președintele Consiliului Ju­dețean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Ca o clinică universitară
Cu această investiție, Spitalul Județean de Urgență Deva se apropie tot mai mult de performanțele unei clinici universitare.
„Cu ajutorul acestor dotări se va putea organiza, în cadrul secției noastre, asistența pacientului critic coronarian cardiac. USTACC este acum dotată cu tot ceea ce trebuie la toate nivelurile, s-au respectat absolut toate specificațiile date de normative. Unitatea va găzdui și pacienții care vor fi tratați în la­bo­ra­torul de cardiologie intervențională, dotat la rândul său cu tot ceea ce este necesar. Avem un angiograf care este vârf de gamă la nivel mondial. Acest lucru ne face bucuroși și, în același timp, sperăm că în următorii ani vom putea atinge performanțele din clinicile uni­versitare. Angiograful ne permite diag­nos­ticarea cardiopatiei ischemice, a stenozelor coronariene și a infarctului miocardic acut, precum și tratamentul acestor afecțiuni, respectiv dilatările de artere coronare sau montarea de stenturi”, spune dr. Constantin Blaj, șeful Secției Cardiologie a SJU Deva.
Compartimentul USTACC cu 10 paturi este găzduit într-un sector aflat în prelungirea Secției Cardiologie și este legat printr-un hol co­mun cu spațiul unde este amplasat angio­graful, un echipament vital pentru realizarea de investigații și intervenții cardiologice de înaltă fidelitate.
„Acest compartiment este „inima” car­dio­logiei, fără acest compartiment nu ne putem desfășura activitatea corespunzător. Avem deja în Secția Cardiologie o unitate de terapie intensivă coronariană (UTIC), dar ea nu este dotată la nivelul acestui nou compartiment, USTACC. Datorită noilor dotări, pacienții vor fi mult mai bine monitorizați și stabilizați cu aju­torul aparaturii de înaltă performanță”, adau­gă dr. Emil Stoica-Mariș, managerul SJU Deva.
La Deva vor putea fi efectuate intervenții care, în prezent, se pot realiza doar în spitalele din centrele universitare. Odată cu crearea USTACC, pacienții cardiaci critici vor putea fi tratați la Deva, nemaifiind necesar transferul în alte localități. Valoarea totală a investiției realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara se ridică la 984.427 de lei, iar lucrările pentru amenajarea USTACC au demarat la finele lunii august 2022. La această sumă se adaugă o cofinanțare de 10 la sută, în valoare de 5.778.000 lei, destinată achiziționării angiografului și altor echi­pa­men­te necesare intervențiilor cardiologice spe­cifice. Fondurile au fost alocate în luna mai 2022 prin hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara, iar Ministerul Sănătății a asigurat diferența de bani pentru echiparea Secției Cardiologie a SJU Deva. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind acuzat că a fraudat bugetul de stat cu peste 173.000 de lei.

Acesta ar fi încasat ilegal, timp de doi ani, indemnizația pentru creșterea copilului pe baza…

3 ore ago

1,3 MILIARDE DE EURO PENTRU ENERGIA VERDE DIN ROMÂNIA

HELLENiQ ENERGY a lansat oficial HELLENiQ Renewables Romania. România devine principala piață de creștere a…

6 ore ago

Aproximativ 10 ore de intervenție pentru salvarea unui turist rătăcit în Munții Parâng

Luni, în jurul orei 16:30, jandarmii montani hunedoreni au fost alertați printr-un apel la 112…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu trece zi fără ca vreun năzdrăvan îmbrăcat de stat și plătit binișor din banii…

21 de ore ago