Categories: Comunitate

Consiliul Judeţean al Elevilor Hunedoara îşi coagulează echipa

În perioada 13 – 15 aprilie, Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Hunedoara a organizat desfăşurarea unei sesiuni de ateliere pentru formarea şi coagularea echipei acestei asociaţii.

Deschiderea oficială a avut loc, în mod simbolic, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, la care au fost invitaţi prefectul judeţului, Fabius Kiszely, preşedintele instituţiei gazdă, Mircea Bobora şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
„În perioada celor trei zile, membrii CJE Hunedoara vor beneficia de cursuri, de ateliere şi de training-uri de formare în domenii ca Pedagogia, Inteligenţa Emoţională sau ABC-ul reprezentării. Această pregătire îi va ajuta foarte mult în demersurile de reprezentare. Cursurile vor fi susţinute de către specialişti, psihologi, pedagogi”, a explicat Vlad-Petrişor Sîncu, preşedintele CJE Hunedoara, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Regina Maria” din Deva.
În discursul său, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, s-a arătat foarte încântat de iniţiativa elevilor, le-a dat câteva sfaturi şi le-a sugerat să urmeze o carieră în politică şi, de ce nu, să ajungă ei preşedinţi ai instituţiei pe care o conduce. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

19 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

19 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

19 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

19 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

19 ore ago