Consiliul Județean a preluat în administrare Parcul de Afaceri din Simeria

       Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat în administrare Parcul de Afaceri din oraşul Simeria, obiectiv realizat în comun cu administraţia locală, activitatea de conducere a acestuia urmând să fie derulată prin Agenţia de Dezvoltare Economică şi Socială Hunedoara (ADEH).

Potrivit unei hotărâri adoptată vineri de consilierii judeţeni, contractul de administrare al parcului de afaceri va fi valabil până în anul 2020. În plus, consilierii au fost de acord cu modificarea planului de afaceri al Parcului, în condiţiile în care acesta nu reflectă realităţile de pe piaţa de închirieri imobiliare.
“Tarifele au fost total nerealiste. Planul de afaceri a fost scris în perioada 2007-2008 şi unele tarife nu mai coincid cu realitatea, iar, în opinia mea, nu au coincis niciodată. Indicatorii însă din planul de afaceri sunt obligatorii”, a declarat Cosmin Joiţoiu, directorul ADEH.
Noile tarife de închiriere a spaţiilor de birouri, expoziţionale şi a halelor de producţie din Parcul de Afaceri au scăzut, prin noua abordare, chiar şi de trei ori. Astfel, dacă înainte sala de conferinţe se putea închiria cu 1.300 euro pe eveniment de trei ore, acum tariful se va calcula pe oră şi are o valoare de 150 de euro. În ceea ce priveşte spaţiile expoziţionale, acestea vor fi închiriate la 1 euro/mp/zi, de la 10 euro pentru un eveniment de trei zile. Modificări au fost efectuate şi la tarifele de închiriere a spaţiilor de birouri pentru care firmele vor plăti 2 euro/mp/lună.
Parcul de Afaceri Simeria a fost dat în folosinţă în decembrie 2014, în urma unui proiect cu finanţare europeană în valoare de cinci milioane de euro. Centrul este destinat dezvoltării de afaceri de către întreprinderile mici şi mijlocii şi dispune de spaţii pentru 16 birouri, două hale de producţie, spaţii expoziţionale de peste 3.500 mp şi o sală de conferinţe cu 320 de locuri. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

10 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

10 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

10 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

10 ore ago