Conferinţă la nivel înalt privind copiii, tineretul şi familiile, la Hunedoara

Castelul Corvinilor găzduieşte, în Sufrageria Bethlen, o conferinţă cu participare internaţională organizată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Modele de bune practici
Conferinţa abordează teme re­fe­ri­toa­re la drepturile copiilor, tineretului şi familiilor, beneficiind de prezenţa doamnei dr. Najat Maalla M’jid – re­pre­zentant special al Secretariatului Ge­neral al ONU pentru violenţa împotriva copiilor, a doamnei Gabrielle Akimova – reprezentant UNICEF în România, a doamnei Raluca Painter – director în cadrul Comisiei Europene şi a doam­nei Gabriela Alexandrescu – pre­şe­dinte executiv al Asociaţiei „Salvaţi Copiii” România, rolul de gazdă fiind asumat de doamna Natalia Intotero – mi­nistrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse.
Pe parcursul conferinţei, par­ti­ci­pan­ţii prezintă modele de bune practici şi schimbă opinii în domeniul tineretului şi familiei privind sprijinul social şi fi­nanciar, educaţia şi formarea pentru viitor.
Pe agenda manifestării se numără, de asemenea teme precum com­ba­terea violenţei şi abuzului împotriva copiilor, participarea la procesul decizional şi accesul egal la servicii şi educaţie.
(A.N.)
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

12 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

12 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

12 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

12 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

12 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

12 ore ago