Faza naţională a concursului „Educaţia rutieră – educaţie pentru viaţă” se desfăşoară zilele acestea în municipiul Deva. Competiţia se adresează tinerilor, cu intenţia de a-i învăţa pe aceştia regulile circulaţiei pe drumurile publice, alături de ceilalţi participanţi la trafic, fie in calitate de pietoni, fie în ipostaza de biciclişti, moto-scuterişti sau pasageri în mijloacele de transport. În cadrul concursului, care se desfăşoară de peste trei decenii, elevii vor susţine atât probe teoretice, cât şi practice. Mâine, cei mai buni dintre participanţi vor fi recompensaţi cu diplome şi premii. (C. Ghenea)
Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă în contextul activităților preventive desfășurate constant…
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…