Schimbarea viceprimarilor Devei s-a amânat

Sorina Popa

Deşi a fost anunţată cu mai multe zile înainte, şedinţa Consiliului Local Deva de ieri a fost anulată în ultima clipă. Pe ordinea de zi, se aflau mai multe puncte, însă consilierii USL au venit cu suplimente.

 
Potrivit consilierului local PSD Vasile Ţonea, s-au propus şapte puncte suplimentare. „Este vorba de patru puncte referitoare la validarea consilierilor locali PNL, care-i înlocuiesc pe cei patru aleşi locali liberali daţi afară din partid şi, prin urmare, şi din consiliul local, un proiect de hotărâre privind completarea comisiilor de specialitate, iar alte două, vizând deplasarea unei delegaţii din Deva, în Franţa”, a declarat Vasile Ţonea.

Scade costul deplasării
Ţonea a spus că aleşii USL din Deva nu au fost de acord ca delegaţia deveană care pleacă într-un orăşel din Franţa să fie formată din cinci persoane şi ea să se desfăşoare pe durata a 12 zile. „Am propus să se modifice proeictul de hotărâre privind această deplasare. Adică, la ea să participe doar primarul şi translatorul şi aceştia să  plece doar pentru cinci zile. În aceste condiţii, costul deplasării ar scădea de la 30.000 de lei, la sub 10.000 de lei”, a adăugat consilierul local PSD.
Totul a fost amânat, însă,  până săptămâna viitoare, când este programată o nouă şedinţă a CL Deva şi când se pare că se va discuta şi schimbarea din funcţie a celor doi viceprimari ai municipiului Deva. Potrivit unor surse din USL Deva, Marcel Morar şi Cosmin Costa vor fi înlocuiţi cu Florin Oancea şi Sandu Borbeanu, ambii de la PNL.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • foarte bine,bravo domnu tonea si domnu oancea in sfarsit dispar nenorocitii aia din primaria deva,ca amandoi au stat numa pe interes acolo nici unul din ei nu au facut nimic pentru noi cetatenii numa ne mint in fata ca fac si dreg dar defapt nu iau nici o masura. FELICITARI

  • Va face acum domnu' Tonea ordine in primarie, ca le are de cind era mina-n mina cu Mircica.Numai sa vina si Mircica acasa din croaziera cu prietenul...!!!

  • Ţonea-raketistul lu* peşte prăjit, ar trebui să meargă să se ascundă să nu-l bată soarele în cap,că cine ştie ce gogoaşe mai debitează şi ariciul ăsta..........!!! El e ,,gică contra,, tot timpul dar, nu când e vorba de interesul său!!! Ţonea ,are impresia că ,,viţeii primari,, care o să vină or să stea în poziţie de ,,drepţi ,, în faţa lui???............Se înşală amarnic.........
    Ţonea ,vezi că partidu e cu ochii pe tine....grijă mare!!...

  • Tonea ,a fost si a ramas un politruc ,a fost un nomenclaturist comunist,iar acum ia bani de la firma Druppo,care este foarte apropiata de Molot, este un mercenar platit sa improate cu venin ,asa a fost invatat la scoala politica comunista ,un diversionist ,nu putea ajunge comandat fara avizul securitati,care stie toata lumea cum dadea avize favorabile,daca erai omul securitati primeai aviz favorabil ,se stie ca Molot ,despre care se stie ca a fost turnator al securitati, il conduce pe Tonea in usl vedeti cum se leaga lucrurile

  • De Borbeanu nu am auzit nimic si nu-l cunosc, dar de Oancea....
    Plateste domnule macar impozitele pe cladiri! Nu pentru ca primaria ar avea nevoie de banii tai (ii scoti tu inapoi prin deconturi)ci asa pentru ca vrei in frunte si trebuie sa dai impresia ca esti un cetatean model!

  • OANCEA in declaratia de avere declara ca nu are nici o masina,dar se plimba toata ziua cu un BMW X5

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

42 de minute ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

43 de minute ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

44 de minute ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

46 de minute ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

49 de minute ago