Universitatea din Petroşani este atractivă pentru mulţi studenţi, dar mai ales pentru cei care deja au terminat o facultate şi urmăresc să se specializeze prin programele de masterat.
Astfel, după startul primei sesiuni de admitere, Universitatea din Petroşani şi-a ocupat mai toate locurile la master, iar la unele facultăţi sunt candidaţi care n-au prins locuri finanţate de stat şi au decis să-şi continue studiile pe locurile cu taxă. ”Situaţia în urma admiterii este bună. La programul de master al Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică avem confirmaţi 135 de studenţi, la Facultatea de Mine 111, iar la Facultatea de Ştiinţe avem 150 de studenţi care şi-au confirmat locurile. În total, după prima sesiune de admitere, avem confirmaţi 396 de studenţi la master. La unele specializări a fost concurenţă destul de bună. Şi la licenţă avem o participare bună şi cred că vom ocupa locurile după a doua sesiune de bacalaureat”, a declarat profesorul universitar Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani.
Potrivit sursei citate, un interes ridicat a fost şi din partea studenţilor străini, în special absolvenţii din Republica Moldova optând pentru studii universitare la Petroşani. Astfel, pe cele 100 de locuri destinate viitorilor studenţi moldoveni s-au înscris 300 de candidaţi, însă o situaţie exactă se va cunoaşte doar în momentul în care cei admişi îşi vor confirma locurile.
Universitatea din Petroşani formează specialişti în diferite domenii de activitate capabili să se adapteze cerinţelor economiei de piaţă. Acordă sute de burse de studiu pentru performanţă şi merit, dar şi posibilitatea pentru zeci de studenţi să efectueze stagiu de practică cu finanţare europeană, în ţări ale UE, prin programul Erasmus+.
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…