Categories: ActualitateFlash

Fanii echipei Corvinul cer aducerea brandului acasă

Natalia Bumbac

Aşa cum o iubire adevărată nu se uită niciodată, nici fanii echipei Corvinul Hunedoara nu au uitat bucuriile şi gloriile pe care le-a adus aceasta. Mai mulţi suporteri au trimis adrese Primăriei municipiului Hunedoara în care cer reluarea negocierilor pentru recuperarea simbolurilor echipei, aflate în prezent în posesia unei persoane fizice.
În scrisorile trimise, suporterii cer autorităţilor locale să reia discuţiile pentru recuperarea brandului FC Corvinul 1921, prin toate mijloacele legale posibile. În plus, petiţionarii acuză autorităţile locale de lipsă de interes şi implicare în rezolvarea acestei doleanţe a lor. Cererile suporterilor urmează să fie prezentate în şedinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Hunedoara, din 31 iulie, fiind un punct aparte pe ordinea de zi.

„Dorim să preluăm brandul în condiţii legale”
Contactat de noi pe acest subiect, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a explicat că dorinţa administraţiei locale de a recupera simbolurile Corvinului există, însă, deocamdată, acest lucru nu este posibil.
„În 2016, după depunerea jurământului, am discutat cu cel care deţine actele oficiale ale echipei Corvinul. Din discuţii a reieşit că îşi doreşte pe acele documente să primească suma de 42.000 de euro, sumă cu care împrumutase Clubul pentru a-şi susţine procesul de la Lausanne, în celebra speţă cu transferul lui Lobonţ. El a spus că nu vrea altceva decât acei bani în schimbul brandului, care înseamnă denumirea clubului, culorile şi sigla. Brandul poate fi preluat chiar din bani publici, însă acest lucru este posibil doar în urma unei evaluări făcute de un evaluator ANEVAR, care poate stabili valoarea lui. Posesorul brandului nu a acceptat să fie evaluat, spunând că nu îl interesează nici o evaluare, ci doar să-şi recupereze banii. Dacă nu renunţă la această poziţie, nu vom ajunge la un rezultat. Noi suntem în continuare dispuşi să recuperăm brandul în condiţiile în care respectăm legea”, a subliniat primarul Hunedoarei.
În prezent, fotbalul în municipiul de pe Cerna merge mai departe, cu o echipă înfiinţată de actuala administraţie a urbei, denumită Club Sportiv Hunedoara, care joacă în Liga a III-a, sub sigla oraşului şi culorile alb-albastre. Marca FC Corvinul Hunedoara a fost înregistrată la OSIM de către Mircea Alic în 2004, an în care echipa de fotbal hunedoreană a fost exclusă din campionat şi dezafiliată de la FRF din cauza datoriilor. Ulterior, simbolurile echipei au fost preluate de Octavian Alexandru Marin, un om de afaceri din Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sindicaliștii din învățământul hunedorean: Noua lege a salarizării este garanția faptului că vom trăi tot mai prost

Noua lege a salarizării constituie o etapă esenţială din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă,…

36 de secunde ago

Liceul „Traian Lalescu” va fi modernizat complet. S-a obţinut finanţarea pentru etapa a II-a a proiectului

Clădirea de liceu din cadrul Co­le­giu­lui Naţional „Traian Lalescu” va fi mo­der­nizată integral. La fel…

2 minute ago

FEMEIE DE 49 DE ANI, ACCIDENTATĂ MORTAL DE UN TREN INTER REGIO ÎN ZONA PETROȘANI – LIVEZENI

O femeie în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața, în seara zilei de…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a gândit că a…

23 de ore ago

Bulina albă

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie Pentru că a mai câștigat o finanțare pentru spital pentru…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.F., din municipiul Hunedoara Pentru că este acuzat că și-a bătut fosta nevastă, pe numele…

23 de ore ago