Comunicat de presă: Social-democraţii taie panglicile proiectelor iniţiate de liberali

Un proiect destinat hunedorenilor şi turiştilor care aleg să se reculeagă la mormântul Părintelui Arsenie Boca este transformat de PSD-işti în campanie de imagine. Social-democraţii din fruntea Consiliului Judeţean Hunedoara au tăiat panglica unui proiect de investiţii gândit, finanţat şi implementat parţial pe mandatul liberalilor. PSD-iştii „confiscă” politic un proiect care are rolul de a dezvolta turismul religios.
Social-democraţii au inaugurat drumul, pe care fix în urmă cu un an de zile îl contestau. Acum, pleiada de PSD-işti din Hunedoara a tăiat panglica unei investiţii care a fost gândită, semnată şi implementată parţial de conducerea PNL a Consiliului Judeţean Hunedoara.
Încă din anul 2013 au început demersurile pentru modernizarea acestui sector de drum, iar contractul de peste 7 milioane de lei a fost semnat doi ani mai târziu, în anul 2015. Tot în anul 2015 au demarat şi lucrările, însă acestea au fost finalizate în luna octombrie a acestui an.

Lucian Heiuş, preşedintele PNL Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o zi ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o zi ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o zi ago