Aşadar, domnilor de la PNL, nu aţi fost capabili să asfaltaţi acest drum în 12 ani, iar acum, când conducerea PSD a judeţului îl finalizează, trăiţi din amintiri?
Să vă reamintesc eu cum arată realitatea, stimaţi domni. În 2016, când am preluat conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, aţi spus că aţi lăsat un judeţ „la cheie”. Cu siguranţă, o cheie ruginită!
Să începem cu drumul spre Mănăstirea Prislop, unul dintre primele obiective de investiţii pe care le-am derulat în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara. Vă amintiţi ce aţi lăsat acolo? Un dezastru, vă spun eu, însă am rezolvat problemele şi am dus investiţia la bun sfârşit.
Dar de drumul spre Sarmizegetusa Regia vă amintiţi? Cu siguranţă îşi amintesc hunedorenii cum o lucrare „marca PNL” s-a prăbuşit la prima inundaţie. O altă investiţie pe care a trebuit să o refacem, ca să nu intrăm în detalii legate de modul în care a fost implementat acest proiect în mandatul PNL.
Chiar nu vă este ruşine, domnule Adrian David, domnule primar Tiberiu Iacob- Ridzi? Sigur că pot înţelege că vă deranjează cum PSD poate în 4 ani ceea ce nu a putut PNL în 12 ani, dar lipsa de bun simţ nu o pot înţelege. Spuneţi-le hunedorenilor despre ceea ce faceţi şi aţi făcut, nu vă însuşiţi munca altora.
De fapt, ştim ce le spuneţi voi, cei de la PNL, hunedorenilor. Le vindeţi himere, domnilor. Vă amintesc câteva dintre ele – aeroport la Deva, conurbaţie, centrală nucleară la Mintia, domeniu schiabil în Parâng. Chiar nu vă e ruşine?
În schimb, noi stăm cu fruntea sus în faţa oamenilor. Pe când voi vindeaţi iluzii, noi am adus în judeţ, doar prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, peste 150 de milioane de euro, bani care au ajuns în beneficiul direct al hunedorenilor.
Noi am dezvoltat judeţul şi vom continua să o mai facem, voi puteţi să vă număraţi minciunile electorale pe care le-aţi spus oamenilor. Cu siguranţă nu veţi termina de numărat până la următoarele alegeri locale şi generale.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră l-a pus pe un amic să-i…
Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…
Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…
Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…