Categories: ActualitateFlash

Comunicat de presă al deputatului Laurenţiu Nistor. Unde duce iresponsabilitatea?

Criza pe care o trăim cu toţii de mai bine de o lună se adânceşte pe zi ce trece. Declaraţiile guvernanţilor nu sunt liniştitoare, iar acţiunile lor sunt de-a dreptul haotice, menite să ducă sentimentul de nesiguranţă la extrem.

Partidul Naţional Liberal are în mâini toate pârghiile şi toată susţinerea partidelor politice pentru a ajuta cetăţenii să treacă peste această perioadă grea. Şi totuşi, singur la guvernare, atotstăpânitor, sprijinit 100 la sută de preşedintele Klaus Iohannis, acesta face abstracţie de situaţia excepţională prin care trece România şi îşi prioritizează scopurile altfel decât e normal. Pentru că „normalul“ lui nu are a face cu „normalul“ hunedoreanului.
Astfel, una din priorităţile PNL, în plină pandemie, este aceea de a schimba oamenii din posturile de conducere exact din domeniile în care acţiunile ar trebui să aibă coerenţă şi eficienţă, singurul criteriu de numire fiind acela de a fi membru al PNL. Aceşti membri s-au dovedit a fi de două categorii: unii care dau bir cu fugiţii atunci când trebuie să-şi asume responsabilitatea (vezi Florin Cîţu, care a fugit din faţa votului care îl făcea sigur premier) şi unii care vor cu orice preţ un post, chiar dacă CV-urile îi califică mai puţin decât pe cei pe care îi înlocuiesc.
Din prima categorie face parte domnul Cosmin Ilioni, propus pentru funcţia de Director Executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara din partea PNL, care, la scurt timp de la declanşarea crizei, s-a simţit incompetent şi şi-a dat demisia. Foarte bine că a recunoscut că e incapabil, dar de ce a acceptat această numire? Probabil pentru că s-a gândit că poate ocupa această funcţie „fentând“ responsabilitatea. Criza coronavirusului nu i-a permis acest lucru, domnul Cosmin Ilioni dezamăgind nu angajaţii DSP, ci propriul partid, care a refuzat să dea explicaţii cu privire la acest caz.
Din a doua categorie face parte domnul Ilie Pârvan, noul inspector general şcolar al judeţului Hunedoara. Acesta a înlocuit-o pe doamna Maria Ştefănie, care a ocupat această funcţie pentru o perioada de patru ani. Cred că trebuie spus că nimic nu i s-a reproşat în acest timp, iar activitatea sa a fost apreciată pe toată durata mandatului. Mesajul postat pe Facebook de doamna Maria Ştefănie este lămuritor şi emoţionant în egală măsură. Dar, ce mai contează profesionalismul unui om, dacă pentru liberali, el trebuie înlocuit cu „omul nostru“?
Aşadar, domnilor din PNL, explicaţi-le hunedorenilor de ce priorităţile dumneavoastră nu sunt cu privire la criza care-i pune la grea încercare?
Vă aduc la cunoştinţă că nu partidul dumneavoastră trebuie să fie prioritar acum, ci judeţul în totalitatea lui; nu membrii PNL, ci toţi hunedorenii; nu salariile dumneavoastră sunt prioritare, ci salariile tuturor hunedorenilor; nu sunt mai importante posturile dumneavoastră de muncă decât posturile de muncă ale tuturor hunedorenilor, acelea care, vă reamintesc, trebuie salvate!
Să vă intre în cap că nici acum şi nici altădată, nici un hunedorean nu e mai important decât altul, iar grija faţă de el trebuie să se manifeste indiferent dacă e membru de partid sau nu.

Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele Organizaţiei Judeţene
a PSD Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

33 de minute ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

34 de minute ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

34 de minute ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

34 de minute ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

37 de minute ago

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara – „Moș Crăciun” pentru o familie care nu și-a pierdut speranța

În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…

39 de minute ago