Comuna Bucureşci, tot fără viceprimar

Sorina Popa

Singura unitate administrativ teritorială din judeţ care nu are nici până acum, adică la opt luni de la alegerile locale, viceprimar, este comuna Bucureşci. Primarul comunei, liberalul Mircea Ghilean (foto), nu reuşeşte nici în ruptul capului să-şi pună un viceprimar, deşi PNL are şase consilieri, iar PSD doar cinci în Consiliul Local Bucureşci. Aici a fost o situaţie de râsul curcilor, când un ales local, Ioan Dănuţ Popa, a stat în funcţia de viceprimar exact 40 de minute, apoi a demisionat atât de pe acest post, cât şi din consiliul local. 

I-a dat în judecată
Primarul nu a putut să-şi pună omul lui, pe Sebastian Buşe, în postul de viceprimar, social-democraţii deturnându-i edilului mişcarea, impunându-l pe un alt liberal, Popa, în această funcţie. În fine, nu a ajuns Buşe, dar nici Popa nu a stat decât 40 de minute în această funcţie. Şi acum, la opt luni de la alegerile locale, comuna nu are un viceprimar. „Nu reuşesc să-şi aleagă un viceprimar în comună. Ca atare, fac economii, nu plătesc salariul. Se poate funcţiona şi fără viceprimar, însă primarul e legat de glie, cum se spune, nu poate merge în concediu, nici medical. Nu se înţeleg consilierii locali din Bucureşci şi nu îşi desemnează viceprimarul”, a declarat Valer Ungur, prefectul judeţului Hunedoara.
Primarul Mircea Ghilean ne-a declarat că aleşii PSD nu au vrut să valideze persoana care trebuie să îl înlocuiască pe Popa în CL. „Nu au validat pe următorul de pe listă. Doamna care ar fi trebuit să ajungă în Consiliul Local i-a dat în judecată, în contencios administrativ pe cei cinci consilieri de la PSD, pentru că nu au validat-o pe funcţie. Ei nu vor să o valideze, ca să nu avem, noi, cei de la PNL, majoritate în CL, să fim la mâna lor, acum fiind cinci liberali şi cinci pesedişti. După ce vom avea şase consilieri PNL, îl vom pune pe Sebastian Buşe viceprimar. Cu el am făcut campanie, el va fi viceprimar”, a declarat primarul comunei Bucureşci pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Papagalul asta nic acum nu a platit oamenii care au facut parte din biroul electoral,respectiv presedintele si loctiitorul circumscriptiei. Oare cand il dau aia in judecata si tre sa plateasca si cheltuieli de judecata, plus dobanzi, sau cheltuieli de executare, de unde va da banii, din economiile pe care le face cu lipsa viceprimarului? Mare p.....c mineru asta !

Recent Posts

BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN GEOAGIU

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de…

9 minute ago

Ce ochelari de soare să alegi vara aceasta?

Există accesorii care completează o ținută și accesorii care o definesc. Ochelarii de soare fac…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

E uimitor cât bănuț public se poate încasa fără să faci nimic. Se zvonește că…

16 ore ago

Bulina albă

Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul din Valea Jiului Pentru că participă cu cinci…

16 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe B., din Aninoasa Pentru că a fost condamnat pentru conducere fără permis, dar a…

16 ore ago

INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURĂ: Drumul Județean DJ 687D este în șantier!

Consiliul Județean Hunedoara continuă modernizarea rețelei rutiere din județul Hunedoara. Astfel, au fost demarate lucrările…

16 ore ago