Viceprimarii din Crişcior şi Bucureşci, candidaţii liberali la primărie

După ce primarii din Crişcior şi Bucureşci au anunţat că se leapădă de PNL şi se alătură echipei ALDE, liderul judeţean al liberalilor, deputatul Lucian Heiuş (foto), susţine că va propune colegilor excluderea acestora din partid.
„Am discutat cu viceprimarii din Crişcior şi Bucureşci şi cu consilierii noştri locali din cele două comune. Ei mi-au spus că nu părăsesc PNL şi că nu sunt de acord cu decizia celor doi primari. Ei m-au asigurat că vor sprijini partidul şi vor munci ca să câştigăm toate alegerile. Cei doi viceprimari vor fi şi candidaţii PNL la funcţia de primar în cele două comune”, a declarat deputatul Lucian Heiuş.
Reamintim că Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior, şi Mircea Ghilean, primarul din Bucureşci, au trecut în barca ALDE, deşi, teoretic, ei sunt încă membri ai PNL. Primarii nu pot demisiona din partidul pe listele căruia au candidat, deoarece îşi pierd mandatele. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago