Consiliile de Administraţie de la Termocentralele Mintia şi Paroşeni au aprobat, la finele săptămânii trecute, fuziunea celor două societăţi care fac parte din Complexul Energetic Hunedoara (CEH).
Deocamdată, s-a semnat fuziunea dintre cele două termocentrale, urmând ca ulterior, să fie inclusă şi Compania Huilei. Totodată, au fost înregistrate şi documentele care atestă înfiinţarea noii entităţi energetice la Registrul Comerţului şi urmează ca în perioada următoare, să fie numită şi conducerea CEH. Compania Naţională a Huilei din Petroşani încă nu face parte din complex, urmând ca după parcurgerea procedurilor legale, să fie înglobată în noua entitate. Patru mine viabile ale CNH Petroşani vor face parte din Complexul Energetic Hunedoara, iar alte trei care vor fi închise vor prelua şi datoriile istorice pe care compania minieră le are către bugetul de stat. Minele care vor furniza cărbune pentru Mintia şi Paroşeni sunt Lonea, Vulcan, Livezeni şi Lupeni. Pe de altă parte, sindicatele din minerit şi de la SE Paroşeni vor ca directorul CEH să fie din Valea Jiului. (M.Gânju)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…