Categories: ActualitateFlash

Complexul Aqualand va trebui dărâmat?

Sorina Popa

Complexul Aqualand din municipiul Deva a rămas şi fără autorizaţie de construcţie, după ce i-a fost anulată şi cea de mediu la începutul acestei luni.
Ieri, Curtea de Apel Alba a respins recursul declarat de primarul municipiului Deva de la acea vreme, împotriva sentinţei date de Tribunalul Hunedoara, de anulare a autorizaţiei de construcţie a complexului nr. 374 din 3 decembrie 2012. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia privind această autorizaţie este definitivă şi irevocabilă.

„Obiectivul va trebui închis”
În fapt, după ce mai multe persoane din Deva care locuiesc în apropierea Aqualand-ului au reclamat construcţia, prefectul de atunci, Attila Dezsi, a atacat în contencios administrativ autorizaţia de construcţie. În aceste condiţii, a rămas la latitudinea judecătorilor să decidă ce se va întâmpla cu această investiţie extrem de apreciată de deveni şi nu numai. „Dacă s-a anulat autorizaţia de construcţie, atunci, complexul va trebui să fie închis până se intră în legalitate”, a declarat fostul prefect, Attila Dezsi, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Aşteaptă motivarea Curţii
Administraţia locală deveană nu ştie însă ce trebuie făcut concret în acest caz. Primarul municipiului, Petru Mărginean, susţine că va trebui să se intre în legalitate şi că Aqualand-ul nu va fi închis. La rândul ei, secretarul municipiului Deva, Laura Sârbu, a declarat că „vom intra în legalitate cu complexul. Autorizaţia de construcţie emisă în anul 2006, prima dată pentru investiţia respectivă, este încă valabilă. A fost anulată doar autorizaţia din 2010. Vom vedea motivarea Curţii de Apel Alba Iulia şi vom lua o decizie”, a declarat Sârbu. Numai că, se vede treaba că cei de la primărie nu cunosc faptul că autorizaţia de construcţie nu mai are nici o legătură cu investiţia, care a fost dată în folosinţă deja de doi ani. Ca atare, nimeni nu poate spune dacă Aqualand-ul de agrement se va închide temporar sau, mai grav, dacă clădirea va fi chiar dărâmată.

„Vin eu şi rezolv problema”
Contactat, fostul edil şef al municipiului Deva, Mircia Muntean, în mandatul căruia s-a construit Complexul Aqualand, a declarat: „Se vede treaba că actualul primar nu e în stare să rezolve problema asta. Dacă el nu o poate soluţiona, mă întorc, pentru că acum sunt plecat din localitate, şi rezolv eu această problemă“.
Complexul Aqualand a fost finalizat în urmă cu doi ani, investiţia ridicându-se la peste 40 de milioane de euro. Zilnic, zeci de deveni şi nu numai, frecventează acest parc acvatic acoperit, considerat al doilea ca mărime din ţară.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Pai ca sa rezolve ca doar Mircia Munteanu a inceput contructia acum multi ani si tot el era primar si cand sa finalizat deci sa intaleg ca el a construit fara autorizate sau au dat niste bani uni si sa inchis ochii la toate neregulile care s-au incalcat?

  • Asta este foarte grav ,bani aruncati pe apa din bazin ,este rusinos ce se intampla ,la inceput de ce nu sa controlat de acte ,sa nu se faca o investitie in ceva ce sa inchis din vina inspectorilor .

  • normal ca peste tot....stricam si inchidem tot ce e frumos si care aduce bani orasului...traiasca birturile si bodegile construite LEGAL

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

7 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

7 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

7 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

7 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

7 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

7 ore ago