Categories: Flash

Ce se va întâmpla cu Complexul Aqualand din Deva? Va mai funcţiona sau va fi oprit?

Mircea Crivăţ

           Într-un comunicat trimis de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara, referitor la situaţia reglementării Complexului AQUALAND – Staţia de Cogenerare, se precizează următoarele: Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, a emis Autorizaţia de mediu nr.HD-329/03.12.2009 pentru activitatea de producţie şi furnizare energie electrică şi producţie energie termică în Staţia de cogenerare, autorizaţie care a fost anulată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr.6072/2012 din 01.10.2012. Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a transferat, în data de 01.11.2011, Autorizaţia de mediu nr. HD-329/03.12.2009 către SC AQUALAND DEVA SRL, transfer care a fost anulat de Tribunalul Cluj, în data de 16.11.2012, această decizie putând fi atacată cu recurs. Dacă şi ultima decizie va fi în sensul anulării autorizaţiei de mediu, atunci conform O.U.G. nr.195/2005, privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, anularea autorizaţiei de mediu, atrage implicit încetarea activităţii pentru care a fost emisă. Încetarea activităţii este executorie de drept, iar continuarea activităţii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală.

Ce înseamnă acest lucru? Că Primăria Deva ar trebui să facă recurs la decizia Tribunalului Cluj, iar dacă recursul va fi respins de instanţa superioară, atunci funcţionarea Staţiei de Cogenerare a Aqualand  va trebui oprită.

Potrivit comunicatului APM Deva, funcţionarea Complexului AQUALAND poate continua şi după încetarea activităţii Staţiei de Cogenerare şi nu necesită solicitarea / obţinerea autorizaţiei de mediu, dacă se foloseşte agent termic din alte surse autorizate. Mai exact spus, dacă alimentarea cu energie electrică a complexului se va face de la reţeaua Enel – ceea ce ar duce la costuri extrem de mari pentru municipalitatea deveană, aproape insuportabile – sau agentul termic să fie furnizat de termocentrala Mintia, cu costurile de rigoare, cu siguranţă mai mari decât cele actuale, prin funcţionarea Staţiei de Cogenerare.

Referitor la solicitarea nr.279/19.11.2012, înregistrată la A.P.M. Hunedoara cu nr.9794/19.11.2012, depusă de SC AQUALAND DEVA SRL pentru obţinerea unei noi autorizaţii pentru activitatea de producţie şi furnizare energie electrică şi producţie energie termică în Staţia de cogenerare, A.P.M. Hunedoara a luat decizia de suspendare a procedurii până la finalizarea litigiilor aflate pe rol, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Ceea ce trebuie reţinut este, culmea!,  că din motivarea Curţii de Apel Alba Iulia rezultă că anularea autorizaţiei de mediu nu se bazează pe impactul asupra mediului, produs de instalaţia de cogenerare, ci pe lipsa unor proceduri de emitere a unor acte de reglementare, pe care Primăria municipiului Deva nu le-a solicitat în 2006, înainte de demararea construcţiei Complexului AQUALAND. În această situaţie o nouă autorizaţie de mediu pentru staţia de cogenerare nu va putea fi emisă în condiţiile actuale de instalare / montaj / funcţionare ale acesteia.

La data emiterii autorizaţiei de mediu în decembrie 2009, A.P.M. Hunedoara a considerat că lipsa avizului de mediu la faza PUZ (conform Directivei SEA) şi lipsa acordului de mediu la faza DTAC (conform Directivei EIA) pentru un obiectiv clasificat de legislaţia în vigoare ca fiind fără impact semnificativ asupra mediului sunt mai puţin importante decât interesul comunităţii de a beneficia de complexul de agrement amplasat într-o zonă în care existau deja şi alte obiective cu destinaţie similară.

Mai mult – se precizează în comunicastul APM Hunedoara – CE recomandă ca atunci când prin demolarea unor obiective care s-au construit fără parcurgerea procedurilor SEA sau EIA nu se obţin efecte spectaculoase pentru mediu, acestea să fie reglementate şi monitorizate. Acest lucru a făcut şi APM Hunedoara prin autorizarea Staţiei de Cogenerare şi stabilirea calendarului de monitorizare pentru zgomot şi calitatea aerului. Prin studiile de monitorizare, efectuate de GEOMED SRL Bucureşti, nu se înregistrează depăşiri ale indicilor de calitate a mediului.

Aşadar, Complexul AQUALAND din Deva ar putea fi închis, sau municipalitatea ar trebui să plătească din bugetul local sume foarte mari pentru menţinerea acestuia în funcţiune, nu din cauză că Staţia ded Cogenerare a acestuia poluează fonic sau într-un al mod mediul, ci din lipsa unor hârtii. Mai pe şleau spus, s-a ajuns în această situaţie, din cauză că funcţionarii de la compartimentele de resort din primăria deveană nu şi-au făcut datoria, netrimiţând către Protecţia Mediului, în 2006, înainte de începerea construcţiei complexului AQUALAND, a documentelor prin care să solicite  avizul de mediu la faza PUZ şi acordul de mediu la faza DATC.

Aşa stând lucrurile, nu ştim ce decizie va lua actuala conducere a Primăriei Deva şi Consiliul Local Deva. Dar n-ar trebui puşi la plată şi cei care nu şi-au făcut datoria la vremea respectivă?

 

 

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cineva a castigat foarte multi bani pe autorizatia de functionare care a aprobat-o fara sa verifice ,ar trebui acela sa restituie banii inapoi ,legea spune clar ca s-a interzis dreptul de functionare .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago