Petre Nica, liderul sindical de la Societatea Naţională a Huilei, consideră că persoanele care au aprobat importul a circa 470 de mii de tone de huilă şi-au băgat în buzunare bani din „comisioane”.
Petre Nica a sărit în apărarea colegului său de la Societatea Naţională de închideri Mine Valea Jiului, Lazslo Domokos, care ceruse în urmă cu câteva zile premierului Victor Ponta să verifice importurile de cărbune făcute de Complexul Energetic Hunedoara. Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, spune că importul s-a făcut în detrimentul minerilor din Valea Jiului. „470.000 de tone este o cantitate extrasă în Valea Jiului în 60 de zile lucrătoare. Prin acest import nesimţit şi aducător de venituri ilicite în buzunarele celor care l-au făcut, a dus ca activitatea mineritului Văii Jiului să fie dată la o parte pentru aproape trei luni de zile. Cei care au făcut acest lucru au sabotat pur şi simplu Valea Jiului”, a declarat Petre Nica.
Pe de altă parte, la Complexul Energetic Hunedoara, deja a fost efectuat un control de către Corpul de control al premierului, însă anterior solicitării făcute de sindicaliştii din Valea Jiului. Surse demne de încredere spun că verificarea a urmărit să găsească abateri care să-l determine pe fostul director al Complexului să cedeze funcţia. Dacă acesta din urmă, înainte cu câteva zile de a fi schimbat, vorbea de „plus” la Complexul Energetic Hunedoara, controlul arăta, în schimb, pierderi.
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scandalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…
Suntem mândri să anunțăm rezultatele spectaculoase obținute de elevii noștri la Etapa Județeană a Olimpiadelor…