Categories: Actualitate

Combinatul siderurgic din Hunedoara şi-a reluat activitatea

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara şi-a reluat activitatea de producţie, cu respectarea normelor de protecţie a salariaţilor pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, angajaţii primind măşti şi mănuşi de protecţie, în paralel cu asigurarea dezinfectanţilor şi materialelor igienico-sanitare.

„Primele măsuri pentru protecţia salariaţilor sunt cele referitoare la acordarea materialelor igienico-sanitare. Angajaţii au primit măşti şi mănuşi chirurgicale de protecţie. La intrarea şi la ieşirea din societate, dar şi în vestiare, se folosesc dezinfectanţi. Urmează să vedem dacă reuşim şi o suplimentare a autobuzelor pentru transportul salariaţilor. Avem toate condiţiile de igienă“, a declarat marţi, Gheorghe Buitureanu, prim-vicepreşedintele Sindicatului „Siderurgistul“.
El a menţionat că Sindicatul „Siderurgistul“ a solicitat administraţiei ArcelorMittal Hunedoara găsirea unor soluţii pentru compensarea pierderilor la salariu pe care le-au avut angajaţii societăţii în perioada de şomaj tehnic, dat fiind nivelul redus al veniturilor acestora.
„Sperăm că vom ajunge la o compensare a pierderilor suferite de salariaţi, având în vedere că 75 la sută este un venit foarte mic la salariile pe care le avem noi. Sperăm că vom putea obţine o compensare la salariul acordat de guvern, prin lege“, a explicat Buitureanu. Discuţiile cu reprezentanţii administraţiei sunt programate în cursul zilei de ieri, miercuri.
ArcelorMittal Hunedoara a repornit activitatea în noaptea de duminică spre luni în secţiile de Oţelărie Electrică şi Laminoare. În combinat lucrează circa 600 de angajaţi. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • da si fumega mai abitir decat inainte de reabilitarea desprafuirii.
    numai primarul boboutan nu vede!

  • la Ostrava din cauza poluarii mital sponsorizeaza primaria cu milioane de euro pe an...
    dar acolo e cehia si au alt primar.

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

4 zile ago