Categories: Actualitate

Columbofilii hunedoreni, cei mai buni din tarã

Nicoleta Popa

Columbofilii hunedoreni sunt cei mai buni din ţară. Acest lucru a fost dovedit de rezultatele excepţionale obţinute la concursurile naţionale.
De pildă, anul trecut, la Campionatul Naţional de Porumbei Călători, membrii Asociaţiei Columbofile „Voiajorul Hunedorean”, împreună cu porumbeii lor, au obţinut 35 de locuri I, II şi III, la maraton, fond, general, as, demifond şi viteză. Cea mai dificilă probă pentru porumbei este maratonul, deoarece ei trebuie să parcurgă până la 1.200 de kilometri în linie dreaptă.

Cele mai multe premii
Porumbeii antrenaţi de Jean Francois Cure (foto), împreună cu asociatul său, Florin Doşteţean, au obţinut cele mai multe premii la Campionatul Naţional din 2009. mai exact, aceştia au luat 18 premii din cele 35 acorsate columbofililor din judeţul Hunedoara. Porumbeii s-au prezentat cel mai bine la categoriile viteză, demifond şi as. Totodată, Jean Francois Cure a obţinut anul trecut cel mai important titlu ce se poate acorda în acest domeniu, şi anume cel de „Maestru columbofil”. Până acum, în judeţul Hunedoara, acest titlu nu-l mai deţine nimeni. „Pentru a beneficia de această titulatură, am reprezentat România la Olimpiadele din Belgia şi Germania şi am obţinut două locuri întâi pe ţară la porumbel, şi două locuri întâi la crescători”, a declarat Jean Francois Cure, membru al Asociaţiei Columbofile „Voiajorul Hunedorean”. Alţi patru membri, Iulian Moga, de la Clubul Simeria, Marius Pripon, de la Clubul Brad, Filimon Merca şi Dorin Savu, ambii de la Clubul Cugir, afiliaţi la Asociaţia din judeţul Hunedoara, au obţinut cu porumbeii crescuţi de ei rezultate deosebite la nivel naţional.

Peste 7.000 de pasionaţi
Pentru a obţine rezultate la concursurile judeţene şi naţionale, este nevoie în primul rând de pasiune şi dedicaţie.
„Am început să cresc porumbei de la vârsta de 12 ani, în Franţa. Eu m-am născut la munte, unde nu erau porumbei. Părinţii s-au mutat în nordul Franţei, o zonă industrializată şi am locuit într-un cartier muncitoresc. Aici, mi-am făcut prieteni care aveau porumbei. Am început cu 20 de astfel de păsări, iar în prezent, am 170. Această activitate se poate practica şi cu 30-40 de porumbei. Dacă priveşti columbofilia ca pe o pasiune, investiţiile nu sunt foarte mari, însă dacă vrei, să obţii rezultate la nivel mai înalt, e clar că trebuie investit mai mult timp, însă nu este costisitor. Majoritatea columbofililor consacră o oră sau două pe zi pentru antrenarea porumbeilor. La noi, nu se poate vorbi de un sport profesional, ci de amatorism”, a mai precizat Jean Francois Cure.
 În judeţul Hunedoara sunt 13 cluburi de columbofili, afiliate la Asociaţia Columbofilă „Voiajorul Hunedorean”, numărul membrilor activi, care  participă la competiţii, ridicându-se la 7.400. Judeţul Hunedoara se află pe locul trei în ţară în ceea ce priveşte numărul de membri, după Bucureşti şi judeţul Prahova.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • as vrea sa dau de domnul Costea Alexandru sai spun despre pierderea porumbelului cu seria 122524 mascul anul 2008 las nr 0748853821

Recent Posts

Mobilizare generală în aceste zile în municipiul Deva pentru curățarea străzilor, trotuarelor și căilor de acces.

Echipele din teren intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii acumulate în urma ninsorilor, astfel încât circulația…

4 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 6 ianuarie ora 14.30

Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…

5 ore ago

Despre Hunedoara obosita, dar optimista!

Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…

5 ore ago

În Balomir, spiritul iernii a prins viață într-un mod spectaculos

Un tânăr din localitate a reușit să construiască un om de zăpadă impresionant, cu o…

5 ore ago

Primăria Hunedoara

Continuăm deszăpezirea în curţile şcolilor şi gradiniţelor din oraşul nostru

5 ore ago

Se circulă, în continuare, în condiții de iarnă pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

În ultimele 24 de ore, la solicitarea dispecerului de serviciu și în urma celor 70…

8 ore ago