Categories: ActualitateFlash

Porţi deschise pentru columbofili

Sorina Popa

Sâmbătă şi duminică, aproximativ 1.000 de persoane, majoritatea columbofili, au fost prezente, la Simeria, la sediul firmei Courtage Combo, cu ocazia celei de-a treia expoziţii internaţionale de columbofilie, intitulată Zilele Porţilor Deschise „Natural-Bricon-România”. Devenită deja o tradiţie, manifestarea adună columbofili din întreaga ţară, dar şi din străinătate, aceştia pregătindu-se pentru noul sezon competiţional.

Lideri mondiali în domeniu

Sâmbătă, dis-de-dimineaţă, curtea firmei Courtage Combo din Simeria a devenit neîncăpătoare, pentru columbofilii dornici de a achiziţiona porumbei, hrană specifică şi accesorii pentru aceştia. Cei prezenţi au putut asista la sosirea primului import de pui, din acest an, de la Crescătoria “Natural”, din Belgia. Ca în fiecare an, a fost prezent, la eveniment, Josepf de Scheemaecker, patronul firmei „Natural”, lider mondial în domeniu.
„Şi în acest an, am invitat reprezentanţi ai celor două firme, „Natural” şi „Bricon”, din Belgia, ambele lidere mondiale în domeniul columbofil. În acest fel, columbofilii se pot informa despre ultimele noutăţi din domeniu, fac schimb de experienţă, acum, în pragul deschiderii sezonului competiţional 2011”, a declarat Jean Francois Cure, patronul firmei Courtage Combo, organizatorul evenimentului de la Simeria.

Un pui, la 30 de euro

Pentru cine nu cunoaşte domeniul respectiv, poate părea curios să vadă sute de bărbaţi, stând la coadă să cumpere produse pentru porumbei, de la mâncare, sare de baie, până la ceasuri electronice de constatare, marca Bricon, care s-au vândut ca pâinea caldă, deşi costau între 300 şi 600 de euro bucata. Columbofilii au achiziţionat, la preţuri promoţionale, complemente alimentare şi accesorii. Reprezentanţii firmei Courtage Combo au adus, la Simeria, pentru vânzare, porumbei de linie cu origine sănătoasă şi cu pedigree, păsările găsindu-şi stăpâni în scurt timp de la deschiderea expoziţiei. Un pui de porumbel din Belgia s-a vândut cu 30 de euro.

Au reprezentat România la Olimpiadă

La nivel judeţean, funcţionează Asociaţia „Voiajorul” Hunedoara, cu 270 de membri activi, asociaţia fiind afiliată la Federaţia Crescătorilor de Porumbei din România, care numără peste 7.000 de membri.
„Columbofilii hunedoreni sunt printre cei mai buni din ţară. Am dovedit asta la concursurile la care am participat. În ultimii patru ani, asociaţia noastră a ocupat locuri fruntaşe la nivel naţional. De asemenea, am reprezentat România la Cupele Europene şi la Olimpiada organizată de Federaţia Columbofilă Internaţională. Anul trecut, la Olimpiada din Polonia, judeţul Hunedoara a participat cu trei porumbei, care au ocupat locuri fruntaşe”, a declarat Octavian Roman, preşedintele Asociaţiei „Voiajorul” Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Am si eu un motan frumos, negru, foarte vioi, de cca 6 kg, pe care-l ofer spre adoptie dar numai unei asociatii columbofile din Simeria. Astept oferte!

  • fff frumos era de toate cu reduceri de preturi totul era ok francezu vindea pui la fraieri altii mincau gulas era fff placut

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago