Categories: Sport

„Colindele” karatiştilor, la Deva şi Petroşani

Ciprian Marinuţ

„Familia Heian Deva”, formată din sportivii, instructorii şi antrenorii celor şase „divizii” ale Clubului Sportiv Heian Deva, va pune punct activităţii competiţionale a anului 2014 prin „colindele sportive” pe care le va prezenta la „Cupa Crăciunului”. Un eveniment similar va avea loc şi la Petroşani, cu participarea karatiştilor de la CSM Jiul Petroşani şi CS Masibo Petroşani.

Sărbătoarea sportului
Devenită tradiţie de final de an, competiţia organizată de Heian Deva va fi una în care toţi participanţii vor fi câştigători, iar sportivii – copii, juniori, seniori sau veterani – îl vor „colinda” pe Moş Crăciun cu exerciţii demonstrative. Momentul special al întâlnirii îl va reprezenta contra-demonstraţia de karate a lui Moş Crăciun, care vrea să fie în ton cu copiii. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 decembrie, începând cu ora 10.00, în sala de sport a Liceului „Traian” Deva, cu participarea tuturor membrilor „familiei Heian”, şi anume: Heian Deva 1 – profesor antrenor Marius Biji; Heian Deva 2 – profesor antrenor Oana Tomiuc; Heian Simeria – instructor Andra Daniliuc; Heian Ilia; Heian Deva – veterani – antrenor Marius Bendea – fondatorul CS Heian, şi grupul Heianity format din părinţi care sunt adepţi şi practicanţi ai educaţiei prin mişcare. Invitaţi speciali ai celor de la Heian Deva sunt inspectorul cu specialitatea sport din cadrul  IŞJ  Hunedoara, profesor Marinică Pîrvanescu şi directorul CNS „Cetate” Deva, profesor Adrian Liga.

Festival de arte marţiale şi colinde
Sportivii secţiei karate de la CSM Jiul Petroşani, împreună cu cei de la CS Masibo Petroşani, vor organiza un festival de arte marţiale cu demonstraţii ce va avea loc, astăzi, (vineri, 12 decembrie) de la ora 17.30, la Sala de Sport a Liceului „Dimitrie Leonida” din Petroşani. Sportivii vor prezenta la finalul demonstraţiei un program artistic în care vor colinda. Vor cânta la chitară cinci dintre sportivii de performanţă ai clubului. Acest program înseamnă închiderea oficială a anului 2014, iar pentru sportivi va urma o bine meritată vacanţă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că, o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura Uroiului.

Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont.   De asemenea, pentru…

17 ore ago

ARME LETALE VECHI, RIDICATE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…

2 zile ago

OPT PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI IZBUCNITE ÎN HUNEDOARA

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…

2 zile ago