Categories: Sport

Sportivii de la Heian Deva luptă pentru medaliile europene

Ovidiu Mănăstire

Şase karateka de la Clubul Sportiv Heian Deva vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la Campionatul European de Karate WUKF, care desfăşoară în Italia, la Montichiari. Elevii lui Marius Biji speră să se întoarcă cu cât mai multe medalii, două dintre sportive fiind cotate printre favorite.

Campionat european bine organizat
Andra Daniliuc şi Diana Josan fac parte din lotul naţional al României, ele având peste 16 ani, ambele sportive de la CS Heian având speranţe pentru medalii de aur. Ceilalţi patru deveni, Denisa Pădurean, Diana Tatoiu, Carmen Tatoiu şi Cristian Josan, vor participa individual, fiind sportivi sub 14 ani, iar rezultatele lor nu sunt cuantificate de Ministerul Tineretului şi Sportului. „Este o competiţie bine organizată, în WUKF (n.r. Worlf Union of Karate Do Federation) totul este transparent. Avem speranţe de medalii de la toţi sportivii, vom vedea dacă va fi şi posibil. Însă, cele două sportive din lotul naţional al României  au şanse mari chiar la medalii de aur. Pentru mine e mai greu, nu îi însoţesc şi voi urmări competiţia în direct pe Internet”, a spus Marius Biji, antrenorul celor şase karateka la CS Heian Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

5 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

5 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

5 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

5 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

5 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

5 ore ago