Categories: Actualitate

COLINDE pentru MESAGERI

Mircea Lepădatu

Este vremea colindelor! De la începutul săptămânii, pe străzi, prin casele oamenilor, prin instituţiile publice, se aud colindele care vestesc venirea Crăciunului, sărbătoarea Naşterii Domnului.

Cete de colindători, copii, adolescenţi şi oameni în toată firea umblă pe la casele românilor să le aducă, prin vechi şi frumoase colinde, vestea Naşterii Mântuitorului. Iar oamenii îi aşteaptă cu drag, cu mesele pline de bucate şi băuturi.

Ca în fiecare an, şi la redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN, au venit colindătorii. Primii care ne-au călcat pragul au fost grupul de colindători al Poliţiei TF Hunedoara (foto 1). În frunte cu comisarul şef Vasile Hriţac, poliţiştii de la Transporturile Feroviare nu doar că arătau ca scoşi din cutie în uniformele de paradă şi cu mănuşi albe, dar s-au dovedit posesorii unui repertoriu de colinzi impresionant.

O altă trupă de colindători, care a ţinut să fie alături de noi în aceste zile premergătoare Crăciunului, este cea a Căminului Cultural din comuna Băcia (foto 2). Colindătorii din Băcia, având în rândul lor trei codane, pline de vino-ncoa’, ne-au încântat cu vechi şi frumoase cântece de Crăciun.

Bucurie ne-a adus în suflete în aceste zile şi dinamicul grup de colindători de la România Mare (foto 3), grup organizat şi condus de Costel Avram, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM. Oamenii lui Avram au reuşit un concert de colinde care ne-au înălţat sufletele spre ceruri, dar ne-au şi înveselit.

Quartetul de colindători de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (foto 4), compus din doi bărbaţi şi două domnişoare, ne-a încântat cu un miniconcert de colinde, prezentate într-un stil mai elevat, în acompaniament de chitară.

Tuturor celor care ne-au colindat în aceste zile, MESAGERUL HUNEDOREAN le urează şi pe această cale, să aibă parte de pace în suflete şi bucurie la sărbătoarea Crăciunului, iar Anul Nou să le aducă sănătate şi multe împliniri.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

8 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

8 ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

9 ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

9 ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

9 ore ago