În această etapă, a şaptea, în seria a patra, la Galda de Jos, formaţia locală Industria a întâlnit vecina din clasament, CNS Cetate Deva, într-o partidă pe care fiecare combatantă a considerat-o drept un prilej de reabilitare şi de evadare din partea inferioară a clasamentului.
În condiţiile date, totuşi Industria Galda a obţinut prima victorie pe teren propriu din actuala ediţie a Ligii a III-a: 1-0 (0-0) cu echipa din Deva. O primă repriză dominată de gazde, care au avut şi o bară (Cernea min. 10), iar în contul devenilor am mai notat o singură acţiune, cea a lui Circov din min. 15. Singurul gol se va înscrie în min. 65 de către R. Moga, care a marcat cu un şut de la 16 metri, pe jos, mingea intrând în plasă printr-o „pădure“ de picioare.
Un meci încins, dramatic, cu D. Lupşan (87), ce a ratat un penalti obţinut de Alex Costea şi un asalt al oaspeţilor în ultimele secvenţe, dar victoria a fost de partea gazdelor.
CNS Cetate Deva (antrenori Ioan Petcu şi Szemely Elek): Raţ – Mirică, Şoit, Radak, Roşie, Boldea, Fetiţa, Circov, Suciu, R. Cristian (cpt.), Voinea. Au mai jucat: Kelemen, Bragă. Pe bancă: Apostol, Jude, Capotă, Val. Bogdan, Lupu.
Rezultatele etapei a VII-a:
CSM Lugoj – CS Ocna Mureş 1-1
Millenium Giarmata – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-2
Unirea Alba Iulia – FC Avrig 1-1
Metalurgistul Cugir – CSM Şcolar Reşiţa 2-2
Industria Galda – CNS Cetate Deva 1-0
Gloria Lunca Teuz Cermei – ACS Dumbrăviţa 0-1
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova 0-0
CS Hunedoara – Naţional Sebiş 2-5
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…