Categories: Sport

CNS Cetate Deva a obţinut primele puncte din campionat

Ovidiu Mănăstire

Trupa din reşedinţa judeţului a câştigat în premieră în acest sezon al Ligii a III-a, impunându-se la limită, scor 1-0, în faţa echipei Pandurii II Tg. Jiu. Golul de trei puncte a fost înscris în finalul meciului de Robert Cristian, din lovitură liberă.

Lipsa de omogenitate, problema devenilor
Chiar dacă au primit o infuzie de moral prin victoria din meciul de Cupa României, devenii au părut o echipă care mai are de lucru la omogenitate. Astfel, primul mitan al duelului cu echipa satelit a celor de la Pandurii a fost una săracă în ocazii. Pruteanu, pentru oaspeţi, putea deschide scorul în minutul 12, dar Bodea a reţinut şutul acestuia din careu, la colţul scurt. În schimb, singura şansă a gazdelor i-a aparţinut lui Velici, şutul acestuia din întoarcere fiind reţinut de Negrilă. În rest, devenii au abundat de centrări în careu, toate rămase fără rezultat.

Fază fixă decisivă
Presiunea la poarta oaspete s-a intensificat în partea secundă, tinerii gorjeni renunţând la orice intenţie ofensivă. În minutul 63, Velici a scăpat spre poarta adversă şi a încercat o „scăriţă” la colţul scurt însă portarul oaspeţilor a fost atent şi a respins în corner. Tensiunea s-a inflamat după ce gazdelor le-a fost anulat un gol, pentru henţ la Kereki, dar spiritele s-au calmat două minute mai târziu. Bloj a obţinut o lovitură liberă de la 17 metri şi Robert Cristian a transformat-o cu o execuţie perfectă, bară transversală – gol, în stilul lui Cristiano Ronaldo. Un gol suficient pentru obţinerea celor trei puncte, dar testele adevărate pentru deveni urmează în duelurile cu Sebiş şi Ighiu, în care s-ar putea să aibă şi un nou antrenor principal pe bancă.
CNS CETATE 1 (0)
Bodea – Jude, Pistol, Kereki, Doboş – Şaucă (90+2 Vîrtan), Vaştag (cpt), R. Cristian (89 Vajda), Sahru – Bloj, Velici (67 Lintaru). Antrenori: Marius Bortiş şi Petre Clep
PANDURII II TG. JIU 0
Negrilă – Tudoran, Brînzan (cpt), David, Miroiu – Vodă (79 Dragu), Tudor (84 Gruia), Hemidi (77 Cioiu), Pruteanu (53 R. Dumitru) – Pîrvulescu, Dodoi. Antrenor: Cristian Popescu
Arbitrii: Zoltan Szekely (Baia Mare) – Sergiu Duma (Zalău), Daniel Popa (Aiud)
A marcat: R. Cristian (74)
Stadion: „Cetate”, spectatori 300
Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a III-a
CNS Cetate Deva – Pandurii II Tg. Jiu 1-0
Unirea Alba Iulia – Industria Galda de Jos 0-2
Mamma Mia Becicherecu Mic – Millenium Giarmata 3-0
Gloria Lunca Teuz-Cermei – ACS Poli II Timişoara
4-0
UTA BD II – Naţional Sebiş 1-2
CSM Şcolar Reşiţa – Performanţa Ighiu 3-4
Ripensia Timişoara – CSM Lugoj 2-2

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 zile ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

4 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

4 zile ago