Categories: Sport

Cluj Arena, gazdă pentru Campionatul European de Atletism

Primul campionat european de atletism or­ganizat în România va avea loc pe Cluj Arena, în perioada 19-20 iunie. Stadionul din inima Transilvaniei va fi gazdă onorabilă pentru o nouă competiţie sportivă majoră, Campio­na­tul European de Atletism pe echipe – Liga I, ediţia 2021.

Reconfirmare
Competiţia care va avea loc în acest weekend va aduce la Cluj-Napoca 12 dintre cele mai puternice echipe europene ale mo­men­tului: Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Es­tonia, Finlanda, Grecia, Norvegia, Olanda, Ro­mânia, Suedia şi Turcia.
În cadrul celor două zile de concurs vor fi programate 20 de întreceri masculine şi tot atâtea feminine. Echipele vor fi mixte şi vor concura pentru a se clasa la final pe un loc cât mai bun în clasament.
„Alegerea municipiului Cluj Napoca drept gazdă a acestei prime competiţii europene de pis­tă pe care România o găzduieşte este o re­confirmare a renumelui pe care acest oraş l-a câştigat în ultimii ani în ceea ce priveşte or­ga­nizarea în condiţii optime a întrecerilor sportive la cel mai înalt nivel. În perioada următoare vor mai fi şi altele, printre care Campionatele In­ter­naţionale ale României şi Cupa României la atletism”, au declarat reprezentanţii federaţiei.
Pentru această ediţie de campionat euro­pean accesul spectatorilor este permis doar per­soanelor vaccinate, celor care se află în pe­rioada cuprinsă între a 15 şi a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori a unui test anti­gen în condiţiile stabilite prin metodologia apro­bată prin ordin comun al Ministerului Ti­neretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii”, se mai arată în comunicat.
Remintim că la Campionatul European de atle­tism pe echipe de la Cluj Napoca vor par­ti­cipa şi doi atleţi din Deva, Florentina Ma­rincu-Iuşco (în proba de săritura în lungime) şi An­drei Răzvan Deliu (la săritura cu prăjina).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

14 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

14 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

14 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

14 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

14 ore ago