Cine se poate vaccina împotriva Covid în etapa a II-a

Sorina Popa

Judeţul nostru este printre cele în care vaccinarea personalului medical a început de anul trecut. În multe alte părţi din ţară, vaccinarea a demarat doar de luni, 4 ianuarie 2021.

Peste 2.000 de doze de vaccin aduse
Ai noştri s-au mişcat foarte bine şi deja a fost adusă în judeţ a treia tranşă de vaccin. “În total, până acum am adus 2.275 de doze de vaccin. Continuăm cu cei care sunt în prima linie de luptă împotriva noului virus”, a declarat Sebastian Mezei, directorul exe­cutiv al DSP Hunedoara. Sebastian Mezei s-a vaccinat împotriva Covid, ieri, la Centrul de la Baia Sărată, împreună cu alţi colegi din DSP. Specialiştii din judeţ pregătesc deja etapa a II-a de vaccinare, care va avea loc, probabil, la jumătatea acestei luni.
Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat luni că etapa a doua a vaccinării ar putea începe în ianuarie. Prioritate vor avea persoanele din instituţiile medico-sociale şi din centrele de dializă, iar vaccinarea se va desfăşura în paralel cu imunizarea cadrelor medicale din prima etapă. Este vorba de persoanele vulnerabile, inclusiv cele cu boli cronice, dar şi membrii unor categorii esenţiale precum profesorii, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate, personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (parlament, preşedinţie, guvern, mi­nistere şi instituţii sub­­ordonate aces­tora), personalul din do­meniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi a autorităţii judecătoreşti, per­sonalul din sectorul economic vital: pro­ce­sare, dis­tribuţie şi comercializare a alimen­telor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume), uzine de apă, epurare, trans­port şi distribuţie apă, centrale elec­trice, pro­ducţie, transport şi distribuţie cu­rent electric, unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze, unităţi de producţie, trans­port şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi, unităţi de producţie, transport şi dis­tri­buţie medicamente şi materiale sani­tare, transport de persoane şi mărfuri, personalul poştal şi din servicii de curierat, personalul cultelor religioase, personalul din mass me­dia care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi me­dicale), personalul din domeniul salu­bri­tăţii şi deşeurilor. Toţi doritorii de vaccinare vor putea să se pro­gra­meze pe platforma na­ţională vaccinare-covid.gov.ro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

16 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

16 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

16 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

16 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

16 ore ago