La faţa locului au fost identificate cinci persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 40 de ani, toţi din comuna Baru, proprietari ai terenului incendiat şi care au declarat că incendiul a izbucnit spontan, probabil de la o ţigară aruncată neglijent şi că ei încearcă să stingă acel incendiu.
De asemenea, în zonă au fost identificaţi alţi 30 de săteni, toţi locuitori ai satului Livadia, care, în grupuri de 6-7 persoane, efectuau operaţiuni de curăţare a păşunii, uscăturile fiind adunate în grămezi, pregătite pentru a fi incendiate. În cauză urmează a se efectua cercetări pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 98, al.1, pct. 1 din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului. (M. Lemnaru)
În Sudul județului, unde pe vremuri se scotea diamantul negru, câțiva băieți isteți au descoperit…
Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…
Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…
Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regulamentară a unui autoturism care…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…
În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…