China

Intenţionam să scriu acest editorial după vizita în China a delegaţiei conduse de Emil Boc. Au fost alte subiecte şi l-am tot amânat.
Ceea ce se ştie despre China sunt în general clişee, pornind de la sintagma „o ţară, două sisteme”, asezonată cu nostalgia comunistă a unei bune părţi a populaţiei noastre. Majoritatea se exprimă nu pozitiv, ci de-a dreptul entuziast la adresa Chinei, cu regretul subînţeles că uite, domn’e, ei pot şi noi nu. „Uite, vezi, chinezii, comunişti-comunişti – da’ de unde, acolo e cel mai al dracu’ capitalism…”. Cam aşa se rezumă China contemporană în ochii majorităţii românilor, asta, dacă facem abstracţie de feng-shui (aici e deja ezoterism…), magazine „cu specific” şi blazarea la gândul că rasa galbenă va stăpâni lumea – „doar aşa a prezis Nostradamus, nu…?”
De aici, până la a crede că banii chinezilor, în special cei destinaţi României, stau undeva puşi deoparte, iar noi, fraierii, nu mergem să-i cerem (doar Ceauşescu a fost bun prieten cu chinezii…!) nu e decât un pas. Investitorii chinezi stau masaţi la graniţe, cu valizele pline de dolari în ambele mâini, aşteptându-l pe Boc sau pe oricine altcineva să le spună ceva de genul „veniţi, fraţi chinezi, construiţi autostrăzi şi daţi-ne locuri de muncă, noi suntem de-ai voştri!”
În realitate, totul e mult mai complicat. China este într-un sistem complex de relaţii cu Statele Unite, Uniunea Europeană, ţările sud-est asiatice, cărora li se adaugă interacţiunile din noul grup numit BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. Pentru cei care doresc să depăşească clişeele şi să înţeleagă cu adevărat că investitorii chinezi ar fi venit de mult şi nechemaţi, dacă ar fi fost îndeplinite multe condiţii, recomand revista „Foreign Policy România”. Se va vedea de acolo că China este în continuare comunistă, că lipsa autostrăzilor din România nu înseamnă neapărat că chinezii doresc pe loc să le construiască aşa, ca o pleaşcă (vorba lui Paleologu cel Tânăr), că promisiunile lui Boc sau ale oricărui altcuiva sunt de fapt fără acoperire, că România este ea însăşi în relaţii cu state sau sisteme statale (UE) care pot sau nu să fie de acord cu prezenţa unor capitaluri chineze masive în zonă. De asemenea, China ţine mai mult la relaţiile bune cu Rusia decât la investiţii într-o ţară ca a noastră, care de foarte mulţi ani, nu este capabilă să stabilească relaţii de bună-vecinătate cu Ursul estic.
Evident, spaţiul este restrâns, dar esenţială este recomandarea pe care o fac. Aflaţi despre China din surse credibile, nu din revistele glossy.