Noul președinte al Complexului Energetic Valea Jiului nu are deloc experiență în energie, dar e absolvent al Academiei de Informații și al Școlii Confucius, organizată de o universitate chineză

Andrei Nicolae Popa (28 de ani) (foto) este noul președinte al Consiliului de Adminis­trație al nou înființatei Complexul Energetic Valea Jiului, companie în curs de preluare a activelor și a celor 2.000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara (ex­ploatările de huilă, atâtea câte mai sunt), acum falită. Andrei Nicolae Popa a fost propunerea Ministerului Energiei pentru acest post, iar în Adunarea Generală a Acționarilor, care este controlată în tota­litate de Ministerul Energiei, el a fost și votat, pentru un mandat provizoriu de cinci luni. El era anterior consilier al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, scrie economedia.ro

Finanțată de Partidul Comunist Chinez
Lui Popa îi lipsește orice fel de experiență în energie, potrivit parcursului profesional postat pe LinkedIn. El s-a axat pe o carieră bazată pe cunoștințele în Drept, fiind absolvent al Universității București. A mai lucrat, în calitate, de consultant, la NNDKP, a mai fost intern la ambasada României din Cehia și la Guvern. Are cursuri absolvite la Academia Națională de Informații și la Școala de vară Confucius, a Universității Chineze de Științe Politice și Drept, care este direct finanțată de Partidul Comunist Chinez. Odată apropierea de Sebastian Burduja, căruia i-a devenit consilier, în 2022, când acesta era ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, vin și funcțiile mari. Popa intră în board-ul Agenției Spațiale Române. Când Burduja ajunge ministru la Energie, în mai, anul acesta, Popa vine cu el, tot în calitate de consilier. Acum este președintele Com­plexului Energetic Valea Jiului. Alături de Popa, în CA au mai fost aleși Radu Nicolae Chiurtu și Aura Gabriela Dumitru, tot cu mandat de cinci luni. Dumitru a venit direct din ministerul Energiei, Chiurtu a venit din funcția de membru al Consiliului de Admi­nistrație de la Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO), anterior fiind director în ministerul Energiei, dat afară de premierul Ciucă pentru că greșise textul Ordonanței de Urgență a Guvernului cu privire la facturile la energie, intrată așa în vigoare.

Decarbonizare
Numirile ar putea fi de asemenea ilegale, pentru că vorbim deja de doi membri în CA care vin direct de la Ministerul Energiei, plus un altul care vine de la altă instituție guvernamentală, Chiurtu, de la ACROPO (în subordinea Secretariatului General al Guvernului). Articolul I din Legea nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 29 iunie 2023: „(4) În cazul consiliilor de administrație al căror număr de membri se încadrează în prevederile alin. (1) (organizarea, funcționarea și guvernanța întreprinderilor publice și asigură creșterea transparenței și îmbunătățirea calității informației prezentate public de către acestea, prin implementarea principiilor de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice – n.r.), nu pot fi numiți mai mult de un membru din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice”.
Complexul Energetic Valea Jiului va prelua activitățile de extracție de huilă și generare de electricitate din exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și Sucursala Electrocentrale Paroșeni. Huila nu mai are viață decât câțiva ani însă, obligațiile asumate de România la Bruxelles pre­văzând închiderea treptată a exploatării în cadrul planurilor de decarbonizare a eco­nomiei europene. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, la data de 21 iunie a.c.,…

o zi ago

*Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare*

Polițiștii au intervenit, în n noaptea de 20/21 iunie a.c., în urma unei sesizări primite…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Petroșani, strada Plaiului.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

o zi ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

2 zile ago